Pot intra direct peste tine! Este informația momentului pentru toți proprietarii de terenuri din România

teren

SURSA FOTO: Dreamstime

Autoritățile locale vor putea intra pe terenuri fără aprobarea proprietarilor, potrivit noilor modificări promulgate marți de președintele Klaus Iohannis. În ce condiții se poate întâmpla acest lucru?

Prevederi noi în legea privind combaterea ambroziei

Președintele Klaus Iohannis a promulgat completările la Legea privind combaterea ambroziei, care stabilesc obligația proprietarilor de terenuri de a distruge această plantă în termen de maximum 15 zile de la primirea unui avertisment din partea autorităților publice locale.

Conform noilor prevederi, proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și bazinelor piscicole sunt obligați să efectueze periodic lucrări de întreținere a terenurilor pentru combaterea ambroziei, în perioada cuprinsă între răsărirea plantei și apariția primelor inflorescențe, dar cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an.

Măsura are ca scop prevenirea și limitarea răspândirii ambroziei, o plantă alergică care poate cauza probleme serioase de sănătate.

Proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole pot solicita efectuarea acestor lucrări de către autorităţile administraţiei publice locale.

Cheltuielile sunt suportate de proprietarii de terenuri

Potrivit noii legi promulgate de Klaus Iohannis, autorităţile administraţiei publice locale vor proceda la efectuarea lucrărilor, pe cheltuiala solicitantului, în măsura în care dispun de mijloacele necesare efectuării acestora sau îl vor informa pe acesta că nu pot da curs solicitării şi că obligaţia legală prevăzută subzistă. Modalitatea de plată a contravalorii prestaţiilor serviciilor de curăţare a terenurilor infestate cu buruiana ambrozia se stabileşte de către autorităţile administraţiei publice locale.

În situaţia în care autorităţile locale, la expirarea termenului de 15 zile de la transmiterea avertismentului, constată că proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole nu au efectuat lucrări de curăţare a terenurilor infestate cu buruiana ambrozia, pot interveni pe terenurile infestate pentru a le curăţa.

În toate cazurile în care proprietarul notificat nu permite accesul pe terenul supus lucrărilor de intervenţie în vederea executării acestora de către autoritatea administraţiei publice locale, primarul solicită autorizarea instanţei judecătoreşti competente, prin ordonanţă preşedinţială, dată cu citarea părţilor.

Costurile generate de efectuarea lucrărilor de prevenire, combatere şi distrugere a speciei Ambrosia artemisiifolia vor fi suportate de către proprietarii, deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole, stipulează legea.