Cu toate acestea, legea nu poate "funcționa" așa cum trebuie pentru că are nevoie de unele norme de punere în aplicare.

Acestea din urmă au fost publicate de două ori în dezbatere publică, dar încă n-au fost adoptate de Guvern, potrivit unei analize avocatnet.ro.

Începând cu 31 decembrie 2016, Legea nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice va intra în vigoare, ceea ce înseamnă că și persoanele fizice vor putea să ceară intrarea în insolvență. Așa cum prevede actul, vor exista trei proceduri diferite de insolvență: prima, bazată pe un plan de rambursare a datoriilor, a doua presupune lichidarea de active, iar cea de-a treia este o procedură simplificată. Dintre acestea, doar prima este o procedură care nu implică instanța de judecată.

Însă, pentru a se putea aplica așa cum trebuie, Legea falimentului personal trebuie "completată" printr-un ansamblu de norme de aplicare care, până la acest moment, nu au fost încă stabilite pentru intrarea în vigoare. Propunerea inițială de norme a venit din partea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) la finele anului 2015, însă acestea au fost relansate apoi, în dezbatere publică, de către Autoritate, în o cu totul altă formă, în primele luni ale acestui an. De atunci însă, Executivul nu a aprobat aceste norme.

Înainte de a prezenta cele trei proceduri de insolvență prevăzute de lege, trebuie să precizăm că o persoană fizică care domiciliază sau are reședința în România va putea cere, de la 31 decembrie, intrarea în insolvență dacă aceasta nu are suficienți bani să-și plătească datoriile (insolvența se prezumă dacă s-a depășit cu 90 de zile data scadenței) și dacă nu există vreo probabilitate rezonabilă că-și va reveni, pe plan financiar, în următoarele 12 luni, astfel încât să-și poată plăti datoriile așa cum prevăd contractele pe care le-a încheiat și să ducă în același timp un trai rezonabil.

Insolvența pe baza planului de rambursare a datoriilor

Dacă datornicul consideră că se află în stare de insolvență, dar situația sa financiară nu este total compromisă, poate cere Comisiei de insolvență deschiderea insolvenței pe bază de plan de rambursare a datoriilor. Aici vorbim practic de o procedură cu caracter administrativ, iar nu judiciar. În acest caz, cuantumul minim al datoriilor trebuie să totalizeze 15 salarii minime pe economie.

Dacă Comisia consideră că există motive pentru deschiderea acestei proceduri administrative, va aproba cererea de intrare în insolvență. Dacă însă aceasta consideră că situația financiară este total compromisă, ea va respinge cererea persoanei fizice și va cere acordul acesteia pentru deschiderea procedurii judiciare (lichidare de active) sau a celei simplificate.

Împreună cu administratorul judiciar special desemnat, persoana intrată în insolvență va stabili un plan de datorii, pe care creditorii trebuie să-l aprobe și care va fi pus în executare pe parcursul a cinci ani, de principiu. Un aspect important este că, până la aprobarea definitivă a planului de rambursare, executările silite ce vizează persoana respectivă vor fi suspendate pentru maxim trei luni, dar în urma aprobării planului toate măsurile de executare silită vor fi suspendate. În situația în care planul nu este respectat, sau debitorul nu-și achită datoriile curente, se poate cere închiderea procedurii pe bază de plan și deschiderea procedurii pe bază de lichidare de active.

Ce presupune lichidarea de active în procedura judiciară?

Cea de-a doua variantă de procedură de insolvență a persoanei fizice are caracter judiciar, de această dată, și presupune lichidarea de active. Din perspectiva Legii nr. 151/2015, la această procedură se ajunge dacă situația financiară persoanei respective este complet compromisă. Atât datornicul poate cere intrarea în această procedură, cât și creditorii acestuia, în situația în care planul de rambursare nu poate fi dus la bun sfârșit.

Și de această dată, executările silite care vizează persoana fizică vor fi suspendate, însă numai după ce instanța a admis intrarea în insolvență. Lichidatorul desemnat de instanță va analiza care sunt datoriile persoanei fizice și va face inventarul bunurilor sale pentru a stabili cum se vor acoperi datoriile și tot el este cel care se va ocupa de toate actele juridice necesare – contracte de vânzare, spre exemplu. După ce vândut tot ce era de vândut și a înapoiat creditorilor datoriile lor (sau părți din datorii, cel mai probabil), va întocmi un raport final în baza căruia instanța va închide procedura.

Însă datornicul va fi supravegheat în perioada următoare închiderii procedurii, iar eliberarea de datorii reziduale (ștergerea datoriilor rămase neacoperite) se va face numai dacă, după un anumit număr de ani de la data închiderii procedurii a acoperit un anumit procent din datorii.

Procedura simplificată de insolvență

Această ultimă variantă este accesibilă persoanei fizice dacă suma totală a datoriilor sale este de cel mult zece salarii minime pe economie, dacă nu are bunuri sau venituri ce pot fi urmărite în cadrul unei proceduri de executare silită și dacă are peste vârsta standard de pensionare sau și-a pierdut total/cel puțin jumătate din capacitatea de muncă. Și această a treia procedură are caracter judiciar, ceea ce înseamnă că încuviințarea intrării în insolvență trebuie dată de instanță, iar executările silite vor fi suspendate de la momentul încuviințării.

Practic, datornicul este obligat, de la acest punct, să-și plătească datoriile curente la timp, să nu se mai împrumute, să anunțe în fiecare an Comisia de insolvență cu privire la situația bunurilor sale sau dacă obține venituri suplimentare de peste 50% din salariul minim pe economie față de nivelul declarat la momentul cererii de intrare în insolvență. De asemenea, datornicul va trebui să anunțe Comisia dacă moștenește, dacă primește cu titlu de donație sau intră în posesia unor bunuri sau servicii a căror valoare depășește salariul minim pe economie.

Important! Sunt anumite categorii de datornici care nu pot beneficia de prevederile legii falimentului persoanei fizice. Spre exemplu, nu pot cere intrarea în insolvență cei care au fost concediați în ultimii doi ani din motive ce le sunt imputabile, cei care sunt apți de muncă, dar nu au depus eforturi pentru a se angaja, cei care au făcut cheltuieli nenecesare și care puteau să-și dea seama că vor ajunge într-o situație financiară proastă, cei care au fost condamnați definitiv pentru evaziune fiscală, ori cei care au deja deschisă o procedură de insolvență.