Legea insolvenţei persoanelor fizice, prorogată până la 1 ianuarie 2018

Camera Deputaţilor a decis, marţi, prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii insolvenţei persoanelor fizice până la 1 ianuarie 2018, adoptând în acest sens Ordonanţa Guvernului 6/2017 cu 264 voturi "pentru", unul "împotrivă" şi două abţineri.

Deputatul liberal Ioan Cupşa a spus legea este aşteptată de peste doi ani şi a făcut apel la miniştrii Justiţiei şi de Finanţe să ia toate măsurile pentru ca actul normativ să fie aplicat. 

"Facem apel la ministrul Justiţiei, la ministrul de Finanţe să facă ce trebuie pentru ca această lege aşteptată de peste doi ani să fie aplicată", a transmis Cupşa. 

Deputatul UDMR Marton Arpad a amintit că legea a fost adoptată în 18 iunie 2015 şi avea termen de intrare în vigoare şase luni. 

"Teoretic, în 18 decembrie 2015, trebuia legea să intre în vigoare şi de atunci suntem în prorogări. Foarte mulţi cetăţeni sunt într-o situaţie economică destul de gravă, avem nevoie de această instituţie", a adăugat Marton Arpad. 

El a spus că este ultima dată când UDMR va vota o astfel de prorogare. 

"E clar că până în 1 ianuarie nu are cum să intre în vigoare, dar instituţiile trebuie să-şi facă treaba şi legea să intre în vigoare pentru că cetăţenii au nevoie de ea", a adăugat deputatul UDMR. 

Camera Deputaţilor este for decizional. 

AGERPRES