Se plafonează dobânzile pentru creditele de la IFN-uri
Camera Deputaților a adoptat, marți, în calitate de for legislativ decizional, proiectul de lege privind protecția consumatorilor care se referă la plafonarea dobânzilor anuale efective la instituțiile financiare nebancare (IFN-uri) și la limitarea creanțelor pe care le solicită recuperatorii.
Proiectul de lege privind protecția consumatorilor cu privire la costul total al creditării și la cesiunea de creanțe a fost adoptat cu 172 de voturi „pentru”, 81 „împotrivă” și trei abțineri.
Proiectul a primit anterior aviz favorabil din partea Comisiei pentru industrii și servici, Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare, Comisiei juridice, de disciplină și imunități privatizare, Comisiei pentru buget, finanțe și bănci.
„În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate, membrii celor patru Comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să transmită plenului Camerei Deputaților prezentul raport comun prin care propun adoptarea proiectului de Lege privind protecția consumatorilor cu privire la costul total al creditării și la cesiunea de creanțe, cu amendamentele admise prezentate în Anexa nr. 1”, se arată în raportul comun al celor patru comisii.
Au fost aduse mai multe amendamente la proiectul de lege
Față de proiectul de lege inițial, care a trecut de Senat, s-a stabilit că reglementarea va fi aplicată doar instituțiilor financiare nebancare (IFN-uri).
În cazul creditelor de consum, DAE nu poate depăși cu mai mult de 27 puncte procentuale dobânda la facilitatea de creditare practicată de BNR. Prin excepție, în cazul creditelor de consum în valoare maximă de 5.000 lei, costul total al creditării nu poate depăși 1% pe zi și, concomitent, valoarea totală plătibilă de către consumator nu poate depăși dublul valorii totale a creditului, se arată în amendamentele admise.
De asemenea, în cazul creditelor de consum cu valoare cuprinsă între 5.001 lei și 10.000 lei, costul total al creditării nu poate depăși 0,8% pe zi și, concomitent, valoarea totală plătibilă de către consumator nu poate depăși dublul valorii totale a creditului.
Nu în ultimul rând, în cazul creditelor de consum cu valoare cuprinsă între 10.001 lei și 25.000 lei, costul total al creditării nu poate depăși 0,6% pe zi și, concomitent, valoarea totală plătibilă de către consumator nu poate depăși dublul valorii totale a creditului
În situația depășirii plafoanelor, consumatorul poate solicita creditorului financiar revizuirea contractului, iar creditorul financiar este obligat să transmită în scris, în termen de maximum 30 de zile de la primirea solicitării consumatorului, o propunere de revizuire a contractului, ținând cont de situația financiară, inclusiv din perspectiva gradului maxim de îndatorare.
Inițiatorul, Daniel Zamfir, spune că legea e „dreaptă” și „fără culoare politică”
Preşedintele Comisiei economice a Senatului, Daniel Zamfir, a afirmat că legea adoptată este „dreaptă” şi „fără culoare politică”. El a precizat că aceasta se aplică şi creditelor în derulare, iar IFN-urile vor trebui să modifice condiţiile contractuale astfel ca „împrumutatul să nu ajungă să plătească mai mult decât dublul sumei”.
Zamfir, iniţiator al legii, a explicat că nu există riscul ca actul normativ să fie declarat neconstituţional pentru că s-a ţinut cont de recomandările CCR.
Senatorul PSD a punctat că prin acest act normativ „s-a închis un cerc legislativ care protejează oamenii de abuzurile instituţiilor de creditare”, început cu Legea dării în plată şi Legea leasingului.
O zi istorică pentru debitorii creditorilor nebancari
Alin Iacob, președintele Asociației Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF), a declarat că adoptarea legii reprezintă o „zi istorică pentru debitorii creditorilor nebancari”
„Parlamentul a adoptat o lege propusă de senatorul Daniel Zamfir, care va interzice dobânzile de 2% sau 3% pe zi. Dobânda maximă admisă pe zi, pentru sume mai mici de 1.000 de euro, este de 1%.
O altă prevedere importantă este limitarea sumei pe care trebuie să o plătească debitorii la cel mult dublul valorii creditului, deoarece cunosc multe cazuri de consumatori care au plătit sau au fost nevoiți să plătească de 6 ori mai mult decât suma împrumutată inițial.
Acest lucru ar trebui să reprezinte sfârșitul acestei practici „legale” și sunt mândru că Asociația Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF) a fost unul dintre cei mai activi luptători împotriva acesteia.
O altă prevedere istorică a legii este aceea că asociațiile de consumatori vor avea dreptul oficial de a reprezenta consumatorii în fața creditorilor nebancari și a organismelor de soluționare alternativă a litigiilor”, a declarat acesta.