Legea pe care o așteptau milioane de români! Tocmai a fost depusă la Parlament

bani

SURSA FOTO: Dreamstime

Este vorba despre un proiect depus recent de mai mulți parlamentari liberali la Parlament, care vizează dublarea alocației pentru sprijinirea familiilor cu venituri mici. Proiectul modifică în acest sens Legea nr.277/2010 privind alocația pentru susţinerea familiei.

Vești bune pentru acești români! Vor primi de două ori mai mulți bani. Proiectul a fost depus la Parlament

Potrivit proiectului propus, pentru familia al cărei venit net mediu lunar pe membru de familie se situează până la 0,80 din Indicatorul Social de Referinţă (ISR) inclusiv (faţă de 0,40 ISR, cât este în prezent), cuantumul lunar al alocaţiei este stabilit după cum urmează:

a) 0,3280 ISR (faţă de 0,1640 ISR în prezent) pentru familia cu un copil;
b) 0,6560 ISR (faţă de 0,3280 ISR în prezent) pentru familia cu 2 copii;
c) 0,9840 ISR (faţă de 0,4920 ISR în prezent) pentru familia cu 3 copii;
d) l,3120 ISR (faţă de 0,6560 ISR în prezent) pentru familia cu 4 copii şi mai mulţi.

Trebuie menționat că proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, Camera Deputaților fiind for decizional.

Totodată, pentru familia cu venitul net mediu lunar pe membru peste 0,80 ISR şi până la 1,60 ISR inclusiv (faţă de peste 0,40 ISR şi până la 1,06 ISR, cât este acum), cuantumul alocaţiei este stabilit după cum urmează:

a) 0,3000 ISR (0,1500 ISR în prezent) pentru familia cu un copil;
b) 0,6000 ISR (0,3000 ISR în prezent) pentru familia cu 2 copii;
c) 0,9000 ISR (0,4500 ISR în prezent) pentru familia cu 3 copii;
d) l,2000 ISR (0,6000 ISR în prezent) pentru familia cu 4 copii şi mai mulţi.

Propune majorarea alocaţiilor şi în cazul familiilor monoparentale.

Mai mult, proiectul propune majorarea alocaţiilor şi în cazul familiilor monoparentale. Astfel, pentru familia monoparentală al cărei venit net mediu lunar pe membru de familie se situează până la 0,80 ISR inclusiv (faţă de 0,40 ISR, cât este acum), cuantumul lunar al alocaţiei este:

a) 0,428 ISR (0,214 ISR în prezent) pentru familia cu un copil;
b) 0,856 ISR (0,428 ISR în prezent) pentru familia cu 2 copii;
c) l,284 ISR (0,642 ISR în prezent) pentru familia cu 3 copii;
d) l,712 ISR (0,856 ISR în prezent) pentru familia cu 4 copii şi mai mulţi.

Pentru familia monoparentală cu venitul net mediu lunar pe membru de familie peste 0,80 ISR şi până la 1,60 ISR inclusiv (faţă de peste 0,40 ISR şi până la 1,06 ISR, cât este acum), cuantumul alocaţiei este stabilit astfel:

a) 0,408 ISR (0,204 ISR în prezent) pentru familia cu un copil;
b) 0,816 ISR (0,408 ISR în prezent) pentru familia cu 2 copii;
c) l,224 ISR (0,612 ISR în prezent) pentru familia cu 3 copii;
d) l,632 ISR (0,816 ISR în prezent) pentru familia cu 4 copii şi mai mulţi.

Cum va putea fi compensat impactul bugetar?

Iniţiatorii proiectului susţin că impactul bugetar va putea fi compensat în integralitate din „surplusul de încasări fiscale determinat de veniturile bugetare din TVA şi accize, care în anul 2022 se situează mult peste prognozele care au stat la fundamentarea legii bugetului de stat pentru anul în curs”.

Aceștia au apreciat, în expunerea de motive a proiectului, că „România traversează deja una dintre cele mai grave perioade din punct de vedere demografic, aceasta manifestându-se prin reducerea progresivă a natalităţii, prin migraţia progresivă a tinerilor către state dezvoltate ale UE şi prin îmbătrânirea puternică a populaţiei rezidente”.