Comisia pentru muncă din Camera Deputaților a avut mult de muncă în cursul zilei de marți, find adoptate mai multe amendamente importante la legea pensiilor.
Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a decis, marţi, la dezbaterea proiectului legii pensiilor, ca persoana încadrată în grad de handicap grav să se poată pensiona dupp ce a realizat o treime din stagiul complet de cotizare. În forma iniţială, de la Senat, doar nevăzătorii erau incluşi în categoria celor care ies la pensie după un stagiu de cotizare redus. Deputaţii din comisie au introdus, astfel, categoria persoanelor încadrate în grad de handicap grav care pot să iasă la pensie după un stagiu de cotizare mai mic, şi anume de 11,8 ani. În textul iniţiat de Guvern şi adoptat de Senat, anterior, doar nevăzătorii erau incluşi în categoria celor care ies la pensie după un stagiu de cotizare redus. Amendamentul adoptat aparţine USR.
Membrii comisiei au eliminat mai multe amendamente, printre care şi cel depus de liderul PSD, Liviu Dragnea, care viza introducerea în perioada asimilată stagiului de cotizare a perioadei în care asiguratul a urmat cursurile unei şcoli profesionale. Astfel, a rămas textul potrivit căruia se consideră perioade asimilate stagiului de cotizare perioada în care asiguratul a urmat cursurile de zi sau, după caz, cu frecvenţă ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, ori a unui ciclu de studii universitare, cu condiţia absolvirii acestora/acestuia cu diplomă, diplomă de licenţă, diplomă de master sau diploma de doctor, după caz, scrie Libertatea.
Dezbaterile la proiectul legii privind sistemul public de pensii continuă marţi, miercuri urmând să intre la vot final, în plenul Camerei Deputaţilor. Luni, legea pensiilor s-a aflat în debatere generală, în comisia de muncă. „Sunt de părere, şi eu şi colegii mei, că avem nevoie de o astfel de lege pentru a repara inechităţile care au fost până acum şi pentru a încerca să respectăm acel principiu, acel pilon principal al acestei legi şi anume contributivitatea. Ca elemente de noutate pe această lege, vorbim de contributivitate şi trebuie să avem la muncă egală, la prestaţii egale, să avem aceeaşi pensie, să terminăm cu aceste inechităţi dintre contributivitate egală şi în funcţie de momentul ieşirii la pensie să avem diferite cuantumuri”, a spus ministrul Muncii, Marius Budăi, în faţa deputaţilor.