Șeful deputaților liberali, Florin Roman, a depus în procedură de urgență un amendament prin care intenționează modificarea Legii pensiilor, pentru a reglementa anumite situații care pot apărea în defavoarea pensionarilor.
Deputatul liberal Florin Roman a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, la Alba Iulia, că a depus o iniţiativă legislativă prin care, în situaţia unor erori materiale intervenite în procesul administrativ, termenul general de prescripţie să nu se aplice pentru recuperarea de către beneficiarii dreptului la pensie a sumelor neplătite acestora.
Iniţiativa survine ca urmare a mediatizării unui caz în care o femeie din Alba a primit, timp de 16 ani, o pensie mai mică decât cea cuvenită, din cauza erorii unui angajat al Casei de Pensii.
”Nu rezolvăm doar un caz”
„Astăzi, am depus iniţiativa legislativă în procedură de urgenţă prin care, practic, nu rezolvăm doar un caz, rezolvăm toate situaţiile de acest gen, pentru că (…) sunt convins că sunt multe situaţii de acest gen. Legea, la ora actuală, prevede un termen general de prescripţie de 3 ani de zile”, a afirmat deputatul liberal de Alba.
Amendamentul depus de Florin Roman prevede ca, în cazul în care, din cauza unei erori materiale intervenite în procesul administrativ de evaluare, prelucrare şi redactare a datelor în vederea emiterii deciziei de pensionare sau a datelor înscrise în aceasta ori în sistemul electronic de punere în plată a deciziei, termenul general de prescripţie nu se aplică pentru recuperarea de către beneficiarul dreptului la pensie a sumelor neplătite de către organul administrativ competent.
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a cerut, joi, măsuri administrative de sancţionare a celor care au greşit, cât şi pentru repararea prejudiciului material de la Casa de Pensii Alba, după ce, timp de 16 ani, o femeie a primit o pensie mai mică.
Neatenţia unor funcţionari publici
„Persoana respectivă a depus o cerere de pensionare anticipată parţial în iulie 2002, calculându-se o penalizare conform legii.
În anul 2004, îndeplinind condiţiile de trecere la pensie la limită de vârstă, această penalizare trebuia să înceteze, iar persoana respectivă ar fi trebuit să primească pensie fără penalitate, pentru limită de vârstă.
Din cauza neatenţiei unor funcţionari publici, nu a fost pusă în plată pensia integral, menţinându-se penalitatea timp de 16 ani.
Prejudiciul creat plin neplata pensiei a fost de peste 7.000 de lei, iar la momentul descoperirii erorii s-au plătit retroactiv doar drepturile din ultimii 3 ani, aproximativ 1.200 de lei”, se menţionează într-un comunicat dat publicităţii de Ministerul Muncii.