Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a vorbit despre modificările propuse pentru legea pensiilor. În acest sens, el a spus că noutate majoră privind creșterea pensiilor va depinde de doi factori.
Modificări privind legea pensiilor
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a prezentat modificările propuse pentru legea pensiilor. Acestea includ un algoritm bazat pe salariul mediu din economie și salariul de încadrare al celor din sistemul public de pensii. Toate schimbările ar urma să conducă până la urmă la o creștere a veniturilor pensionarilor.
Noutatea majoră, potrivit oficialului constă în faptul că această creștere a pensiilor va depinde de acești doi factori și va fi rezultatul măsurilor fiscal-bugetare.
„Ca element de noutate, acest număr de puncte dependent de salariul mediu din economie și salariul de încadrare al celui din sistemul public de pensii. Aici cred eu că este marea schimbare în ceea ce privește sistemul public de pensii și avantajele pe care le aduce.
Iar noi am făcut simulările la nivelul Ministerului de Finanțe a impactului bugetar pe care îl va avea, iar pachetul de măsuri de astăzi este legat de reforma aceasta a pensiilor”, a explicat Marcel Boloș la Antena 3 CNN.
Întrebat dacă este adevărat că, în cazul în care anvelopa este mai mare cu 16 miliarde de lei pentru pensii, pe noua lege, pensiile vor crește, Ministrul de Finanțe a confirmat. Cu toate acestea, ministrul a subliniat că stabilirea procentelor de creștere a pensiilor nu este responsabilitatea Ministerului de Finanțe, ci o decizie care va fi luată de coaliția de guvernare.
Noua lege a pensiilor, în vigoare, cel mai probabil, de la 1 ianuarie
Guvernul va face tot posibilul ca noua lege a pensiilor să intre în vigoare de la 1 ianuarie, a precizat și premierul Marcel Ciolacu. Acesta a explicat că inechitățile în ceea ce privește pensiile vor fi astfel rezolvate.
„A existat un contract cu Banca Mondială și au existat 3 variante de lege a pensiilor. Atât noi, cât și Comisia, considerăm că sunt inechități foarte mari în sistem între pensiile foarte mici și pensiile foarte mari.
Toată lumea caută un echilibru social, iar măsurile fiscale duc la o echitate socială. Nu pot să măresc TVA-ul și să tai în mod egal puterea de cumpărare și a celui cu 1.000 de lei, și a celui cu 100.000 de lei în mod egal. Nimeni nu mai acceptă așa ceva într-o Europă socială. În acest moment s-au discutat principiile. Eu doresc să trec legea pensiilor anul acesta, iar la 1 ianuarie ea să fie în vigoare”, a explicat Ciolacu, pentru sursa citată.
Ciolacu subliniază importanța prioritizării măririlor pentru pensiile mici și remarcă că nu este corect să se aplice același procent de creștere atât pentru pensiile mici, cât și pentru cele mari.
„Avem aceeași viziune ca și Comisia Europeană în ceea ce privește pensiile generale și vom merge, până la sfârșitul anului, astfel încât la 1 ianuarie să dăm o nouă lege a pensiilor. Este normal și corect, nu că sunt eu de la un partid social-democrat, ca pensiile mici să fie primele mărite. Nu putem mări cu același procent atât pensiile mici, cât și pe cele mari”, a precizat Marcel Ciolacu.
Totodată, premierul a anunțat că pensiile vor fi majorate cu 100% din rata inflației. El a punctat că procentul minim va fi inflația din anul respectiv, așa cum a făcut anul trecut și premierul Nicolae Ciucă.