Așadar, Ministerul Muncii va încheia astăzi sau mâine, împreună cu CNPP, trei variante ale legii pensiilor. Potrivit explicației oferite recent de Marius Budăi, este vorba despre recalcularea tuturor pensiilor, nu doar a celor de serviciu.
Marius Budăi spune că are pe masă trei variante pentru recalcularea pensiilor
„Noi, Ministerul Muncii, în colaborare cu directă cu Casa Națională de Pensii Publice, încheiem astăzi sau mâine, cel târziu, trei variante ale legii pensiilor. Așa cum s-a stabilit în programul de guvernare, plecăm de la analiza legii 127 și acele trei variante le vom pune pe masa coaliției pentru decizie și așteptăm decizia coaliției, pentru că trebuie să continuăm apoi cu o formulă și cu un studiu de impact mai amănunțit cu Banca Mondială.
Ulterior, vreau să demarez discuțiile cu sindicatele, cu partenerii sociali și cu asociațiile de pensionari, pentru că așa mi se pare normal. Nu cred că ceea ce s-a întâmplat la scrierea PNRR trebuie să se mai repete”, a declarat Marius Budăi la Antena 3.
Principiul echității se află la baza propunerilor
De asemenea, ministrul a explicat că principiul echității se află la baza celor trei propuneri de recalculare a pensiilor. Mai mult, propunerea principală este „rezolvarea inechităților” și să nu scadă „absolut nicio pensie”.
„Este primul principiu de la care am plecat, pentru că este și normal să fie așa, la contribuții relativ egale să avem să avem pensii egale și, atunci, acesta este principiul de bază. De asta și în această perioadă noi continuăm preluarea datelor în format electronic, separarea datelor din perioadă contributivă cu perioade de asimilate, sporurile cu caracter permanent, separate de sporurile care nu au avut caracter permanent, sporuri care au fost luate în calcul la momentul intrării la pensii, sporuri care nu au fost luate în calcul.
În aceste trei variante propunerea principală este rezolvarea inechităților și în urma recalculării să nu scadă absolut nicio pensie și, bineînțeles, că vor fi și majorări de pensii atunci când coaliția o va decide. (…) Așa cum știți, trebuia să am o lege terminată până la 31 martie, este aceasta în lucru. Nu se ține neapărat la aceste termene, cât se ține la a avea o lege discutată cu toți cei interesați”, a mai spus Marius Budăi.
Ministrul a ținut să sublinieze și că niciun român nu va pierde bani în urma recalculării.
„E exclus să fie așa ceva cât eu voi avea funcție de ministru”, a conchis ministrul Muncii.