Legea pensiilor se schimbă radical! Anunțul a fost făcut chiar acum: Ceasul ticăie

pensii

Sursa: Capital.ro

Deputatul PNL, Raluca Turcan, a declarat că nu este timp de pierdut cu proiectul privind pensiile speciale, al cărui deadline a fost depășit încă de anul trecut. Liberala spune că acesta nu poate fi făcut „de fațadă” pentru că nu va fi acceptat de Comisia Europeană.

Fostul ministru al Muncii, deputatul PNL, Raluca Turcan, a atras atenția că nu este timp de pierdut în ceea ce privește adoptarea proiectului legat de pensiile speciale. Liberala punctează că deadline-ul era sfârșitul anului trecut și a fost depășit.

„Ceasul ticăie” în privința proiectului legat de pensiile speciale

„Ceasul ticăie, pentru că deadlinul pentru adoptarea proiectului privind pensiile speciale era sfârșitul anului trecut și Ministerul Muncii ar fi trebuit să vină deja în decursul anului trecut cu un proiect care să rezolve problema pensiilor speciale și mai ales să aducă aceste pensii cât mai aproape de contributivitate”, spune Raluca Turcan.

Ea menționează că acest proiect de reformă, asumat prin jalon PNRR, trebuie să fie în primul rând constituțional și nu poate fi unul de fațadă pentru că nu va fi acceptat de Comisia Europeană.

„Comisia Europeană nu acceptă măsuri de fațadă, măsuri care să mimeze rezolvarea unei probleme. Ca atare, proiectul pe care trebuie să îl propună Ministerul Muncii pe de o parte trebuie să fie constituțional și de asemenea, ca un om care a negociat PNRR în calitatea de ministru al Muncii, acest regim al pensiilor speciale trebuie să aducă următoarele elemente: să aducă pensiile speciale cât mai aproape de contributivitate, să nu creeze alte categorii de pensii speciale și să nu creeze discriminări între beneficiarii de pensii speciale. (…)

Cu alte cuvinte, varianta corectă pe care ar trebui să o includă acest proiect este de găsire a unei formule pe care eu am lăsat-o când am predat mandatul de găsire a unei formule de calcul a pensiilor speciale iar aceasta să fie extrapolată la toate categoriile de pensii speciale”, încheie deputatul PNL.

Proiectul ar putea pune în pericol PNRR

Amintim că, Opoziția a atras anterior atenția că există semnale „foarte clare” din partea Comisiei Europene cu privire la faptul că actul normativ privind pensiile speciale „pune în pericol” Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

„Am văzut un proiect făcut doar de dragul de a bifa un obiectiv, dar care nu rezolvă sub nicio formă problemele semnalate de către Comisia Europeană. Pe de o parte, deja, Banca Mondială a spus că proiectul Guvernului nu este suficient, Comisa Europeană în acest moment neoficial, dar urmează cât de curând să confirme faptul că proiectul Guvernului nu este in măsură să îndeplinească obiectivele din PNRR, ceea ce ne va duce la o posibilă blocare a fondurilor din PNRR”, declara săptămâna trecută deputatul neafiliat Andrei Lupu, membru al REPER.