Legea care prevede ca pensiile militarilor să fie bazate pe contributivitate ar putea intra în vigoare, în curând. Astfel, pensia polițiștilor și militarilor ar ajunge undeva la 1.900 de lei. Din această cauză, foarte mulți se grăbesc să plece din sistem pentru a putea ieși la pensie sub incidența legii vechi, adică cu o pensie în jur de 4000 de lei.
Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Polițiștilor Europol, spune că polițiștii și militarii vor ieși la pensie pe capete, iar din această cauză sistemul se va confrunta cu un deficit major de personal.
”Nu cred că se va aplica retroactiv. Cei care au intrat în plată cu o pensie, înseamnă un drept câștigat. Sunt mai multe decizii ale Curții Constituționale care spun că, dacă salariile pot suporta reduceri, pe anumite intervale de timp, justificat de situația economico-financiară a țării, la pensii nu se poate interveni.
Dacă se va trece pe contributivitate, polițiștii, dar și militarii, vor ieși la pensie pe capete. Orice discuție care a vizat modificarea condițiilor de pensionare a determinat plecări masive din sistem.
În urmă cu trei ani, pensia medie în sistemul de apărare era de 3.320 lei. Dacă se va trece pe contributivitate, se va ajunge undeva la o pensie de 1.900-2.000 de lei. Și-așa sistemul nu mai prezintă atractivitate, uitați-vă la școlile de poliție, unde au ajuns să fie 1,5 candidați pe loc, de la 6 pe loc sau chiar 9 pe loc, la Academia de Poliție”, a declarat Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Polițiștilor Europol.
Peste 5000 de polițiști vor ieși la pensie
Sindicaliștii avertizează că peste 5.000 de polițiști vor ieși la pensie în perioada următoare.
”Un nou intrat în sistem este la o treime din expertiza pe care o poate avea unul care are 45-50 de ani. Iar acest lucru s-a și văzut de-a lungul timpului, prin modul în care au fost instrumentate anumite dosare, numărul de constatări, calitatea actelor procedurale, numărul de condamnări etc.
Dacă ne uităm pe zona aceasta de poliție judiciară, de exemplu, sunt diferențe foarte mari între cifrele din ultimii doi ani, față de acum 10 ani. Nivelul a fost foarte mult coborât din cauză că nu mai există oameni cu experiență”, a spus Cosmin Andreica.
MAI se confruntă cu un deficit major de personal
Din cauza ieșirilor masive la pensie, MAI se confruntă cu un deficit major de personal.
„Acesta, ulterior, va soluționa dosare penale, iar libertatea unui om va fi în mâinile unui astfel de polițist.
Este fără precedent în Europa ca această modalitate de instruire, de pregătire să ajungă la un nivel atât de scăzut. Procurorii, judecătorii, avocații trebuie să absolve facultatea de drept pentru a activa. În schimb în organele de urmărire penală avem un polițist de 20 de ani, cu niște cursuri de inițiere de 30 de ore. După această inițiere, un polițist angajat din sursă externă poate cerceta penal pe oricine.
Ceea ce face acum MAI este similar cu ceea ce a încercat Arafat să facă cu acei soldați pe care îi trimite curs 28 de zile, după care îi trimite ajutor asistenți medicali pe echipajele SMURD”, a mai declarat Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Polițiștilor, potrivit national.ro