Legea pensiilor, transformare radicală: Cei mai loviți vor fi cei cu pensii mici, avertizează un cunoscut economist, care atrage atenția că, după aprobarea legilor bugetare, se reintră în regimul sărăcirii excesive a pensionarilor.
Legea pensiilor, transformare radicală. Cunoscutul economist Adrian Câciu a avertizat marți seară, printr-o postare pe internet, că pensionarii cu venituri mici sunt cei mai loviți de legile bugetare propuse de Guvern și adoptate de Parlament.
Câciu arată că guvernanții nu au acceptat nici măcar creșterea nivelului pensiei minime, lucru care se va resimți drastic în nivelul de trai ai celor care sunt nevoiți să trăiască din banii asigurați de aceasta.
Legea pensiilor, transformare radicală. ”Legea 127/2019 este istorie”
”Din acest moment legea 127/2019 privind sistemul public de pensii este istorie.
Odată cu aprobarea legilor bugetare fără acceptarea de amendamente se iese total din calendarul aplicării legii pensiilor.
Se reintră în regimul saracirii excesive a pensionarilor cu menținerea inechitatilor.
Cei mai loviți vor fi cei cu pensii mici.
Pentru ca guvernanții nu au acceptat nici macar cresterea nivelului indemnizației minime sociale(pensia minima) care rămâne înghețat la 800 de lei.
Este dur ceea ce vă spun, dar asta este realitatea.
V-au mințit în timp ce v-au furat voturile.
Rămân bani mai mulți de furat pentru ei.
Atât si nimic mai mult.
S-a distrus convergența reală.
Se începe divergența accelerata.
Cei bogați se vor îmbogăți, cei saraci vor sărăci.
Asta e!”, a scris Adrian Câciu marți pe Facebook.
Creştere economică de 4,31% prevăzută pentru anul 2021
Plenul reunit al Parlamentului a adoptat, marţi, proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2021.
S-au înregistrat 234 de voturi „pentru” şi 170 de voturi „împotrivă”.
Proiectul de buget a trecut în forma prezentată de Guvern. Nu au fost adoptate amendamente.
Bugetul general consolidat este construit pe un deficit estimat la 7,16% din Produsul Intern Brut (pe cash) în acest an, în condiţiile unor venituri reprezentând 32,67% din PIB, respectiv 364,907 miliarde de lei, şi ale unor cheltuieli de 39,84% din PIB, respectiv 444,907 miliarde de lei.
Proiectul de buget este configurat pe un cadru economic cu o creştere economică de 4,31% prevăzută pentru anul 2021.