Klaus Iohannis a promulgat joi Legea privind combaterea ambroziei, informează Administraţia Prezidenţială într-un comunicat, potrivit Agerpres. Ambrozia este considerată ca fiind planta cea mai alergenă din România.
Conform legii, în scopul distrugerii ambroziei şi prevenirii răspândirii acesteia, proprietarii de terenuri sau administratorii drumurilor publice, vor trebui ca până la data de 30 iunie a fiecărui an, să inceapă lucrările de întreţinere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare sau alte lucrări şi metode specifice. Aceste măsuri se menţin până la sfârşitul perioadei de vegetaţie a ambroziei.
De asemenea, beneficiarii lucrărilor de construcţii au obligaţia ca pe terenurile afectate de lucrări să ia măsurile necesare pentru evitarea instalării sau răspândirii ambroziei.
Lucrările de întreţinere a terenurilor în vederea combaterii plantei menţionate în ariile naturale protejate prin lege se face potrivit Planului de management pentru acestea.
Cei care nu îşi îndeplinesc această obligaţie vor primi un avertisment scris şi, dacă nu se conformează, vor fi amendaţi cu sume cuprinse între 750 şi 5.000 de lei – persoanele fizice şi 5.000 – 20.000 de lei – persoanele juridice.
„Responsabil este polenul de ambrozie, unul dintre cele mai toxice polenuri, care conţine o enzimă ce poate afecta integritatea mucoasei nazale şi pe cea a căilor respiratorii în genera“, a explicat dr. Alina Cernea, doctor si nutritionist specializat în medicina funcţională.