UPDATE Senatorii au amânat ședința de reexaminare a legii privind reducerea CAS

Senatul a fost convocat, luni, în sesiune extraordinară pentru a dezbate legea referitoare la reducerea contribuţiei de asigurări sociale cu cinci puncte procentuale la angajator, pe care guvernul a anunţat că intenţionează să o aplice de la 1 octombrie.

UPDATE Biroul Permanent al Senatului a decis ca şedinţa extraordinară a plenului în care să se discute despre proiectul de lege privind reducerea CAS cu 5 puncte procentuale să aibă loc luni, 25 august.

 

Cea mai importantă măsură economică a Guvernului Ponta pentru mediul de afaceri va fi discutată de senatori, la cererea președintelui Traian Băsescu, care a respins promulgarea legii în luna iulie, motivând atunci că Guvernul nu a prezentat sursele financiare pentru a putea fi pusă în aplicare reducerea CAS.

Senatul se va întruni în plen la ora 16:00, informează Agerpres.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, declara vinerea trecută că există toate premisele ca legea privind reducerea CAS, retrimisă Parlamentului de şeful statului, să fie adoptată cu o majoritate covârşitoare în sesiunea extraordinară din această săptămână.

'Parlamentul, la iniţiativa Guvernului, a adoptat legea prin care CAS urmează să se reducă cu 5 procente. Preşedintele a returnat-o constituţional, prevalându-se de motive de oportunitate. Există toate premizele ca această lege să fie readoptată fără modificări de Parlament cu o majoritate covârşitoare în cadrul sesiunii extraordinare', afirma Tăriceanu.

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut joi că reducerea CAS va crea un gol de resurse mult prea mare în raport cu celelalte obligaţii asumate şi ar putea duce la pierderea acordului cu Fondul Monetar Internaţional şi cu Uniunea Europeană.

'Introducerea reducerii CAS va crea un gol de resurse mult prea mare în raport şi cu celelalte obligaţii pe care ni le-am asumat iar eu o spun public: dacă se introduce reducerea CAS, România pierde acordul cu Fondul şi cu UE, cu implicaţiile care decurg de aici, din punct de vedere al credibilităţii şi din punct de vedere al top-up-ului de la UE pentru proiectele cu bani europeni, se vor pierde 10% din contribuţiile UE la proiectele din România', a spus Băsescu.

Potrivit declaraţiilor premierului Victor Ponta din luna iulie, măsura de reducere cu 5 puncte procentuale a CAS la angajator ar putea fi aplicată începând cu 1 octombrie. Beneficiile create de această măsura ar fi crearea a 700.000 de noi locuri de muncă, creşterea investiţiilor străine şi recuperarea de arierate ale firmelor la buget.

La rândul său, fostul ministru delegate pentru Buget, Liviu Voinea, declara, după ce INS și Eurostat a comunicat datele referitoare la evoluția PIB din trimestrul doi, că există spaţiu fiscal pentru reducerea CAS în condiţiile în care primul semestru s-a încheiat cu un deficit de 0,5% şi s-a făcut 'o consolidare fiscală, chiar agresivă'.

'Legat de CAS, pot să vă spun strict pe zona mea de responsabilitate că există spaţiu fiscal pentru aceasta. S-a terminat semestrul I cu un deficit de 0,5%, adică s-a făcut consolidare fiscală şi chiar agresivă. Până la sfârşitul anului avem voie, în acordul cu partenerii internaţionali, să facem deficit de 2,2% din PIB. La sfârşitul lui iulie, datele preliminare arată un deficit şi mai mic, undeva la 0,3% – 0,27%. Asta înseamnă că există spaţiu fiscal în ultimele luni ale anului pentru anumite măsuri de relaxare fiscală, dar acestea trebuie să fie sustenabile şi în anii care vin', a adăugat Liviu Voinea, la un post de televiziune.

România a intrat în recesiune tehnică după ce evoluția PIB din ultimele două trimestre a fost negativă. În primul trimestru PIB-ul României a scăzut cu 0,2%, iar în al doilea trimestru cu 1%.