"Am avut astăzi (luni – n. r.) o discuţie cu preşedinţii comisiilor şi reprezentanţii din comisiile care sunt implicate în încheierea raportului pentru Legea Răspunderii Civile Auto. Am analizat amendamentele depuse. Ne-am pus de acord pe un număr restrâns de amendamente care acum vor fi discutate în cadrul comisiilor. Aceste amendamente vor fi discutate la nivelul fiecărei comisii şi apoi vom discuta în cadrul raportului comun reunit al celor patru comisii", a spus Leonardo Badea.
Potrivit acestuia, deputaţii au căzut de acord, într-o discuţie informală, ca în jur de 20 de amendamente care au fost prezentate în dezbatere să fie susţinute pentru îmbunătăţirea proiectului de act normativ.
Deputaţii pot susţine unul dintre cele 327 de amendamente inclusiv în timpul susţinerii şi votării proiectului de lege în comisiile reunite.
"Mâine (marţi – n. r.), la 10:00, avem o altă discuţie şi o să stabilim exact momentul în care vom discuta proiectul de lege cu amendamente acestea", a precizat Badea.
El a explicat că nu pot fi susţinute multe amendamente, întrucât proiectul de lege nu ar fi constituţional, motiv pentru care cele patru comisii implicate trebuie să decidă susţinerea unui număr restrâns. Leonardo Badea a afirmat că proiectul de lege trebuie să respecte principiul bicameralismului, iar schimbările de la o Cameră la alta nu trebuie să îi afecteze sensul.
Cu toate că termenul este strâns, şeful Comisiei pentru buget-finanţe susţine că proiectul Legii RCA ar putea trece prin Camera Deputaţilor până pe data de 19 mai.
AGERPRES