Legea salarizării unice se amână

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a anunțat că legea salarizării unice va fi amânată. Potrivit spuselor sale, Guvernul Ciolacu 2 va reanaliza modul în care implementează proiectele din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), fiind posibil ca prioritățile să se schimbe.

Acesta a explicat că, în luna iunie, trebuie neapărat trimisă a patra cerere de plată, care valorează 5 miliarde de euro. În cererea de plată vor fi incluse aproximativ 53 de jaloane (adică obiective), care au fost deja îndeplinite mai devreme decât era prevăzut. Conform lui, România va propune amânarea altor șase jaloane și ținte, astfel că cererea de plată numărul patru va fi puțin modificată. Totuși, termenul limită pentru trimiterea cererii rămâne neschimbat: luna iunie.

Legea ar putea fi inclusă în ultima cerere de plată

În prezent, spune el, se propune ca legea salarizării unice să fie inclusă în ultima cerere de plată.

Proiectele legate de sănătate, cum ar fi cabinetele medicale individuale și ambulatoriile, vor fi și ele amânate pentru o cerere de plată viitoare. Motivul este că e nevoie de mai mult timp pentru a le finaliza, iar amânarea ajută România să evite penalități care ar afecta bugetul țării.

„În luna iunie, obligatoriu trebuie să depunem cererea de plată numărul patru, pentru că ea are o valoare de 5 miliarde de euro. În ea vor fi devansate, acum, spun așa în premiera, aceste lucruri, un număr de aproximativ 53 de jaloane pe care le avem cumva îndeplinite în avans.

Vom propune alte șase jaloane și ținte care să le amânăm. Deci, cumva restructurăm puțin cererea de plată numărul patru, dar termenul rămâne fix, respectiv luna iunie, indiferent ce se întâmplă.

În momentul de față, propunerea este ca legea salarizării unice să se ducă în ultima cerere de plată și de asemenea, proiectele de investiții din domeniul medical, respectiv cabinetele medicale individuale și ambulatoriile, să le amânăm în următoarea cerere de plată, ca să existe timpul fizic necesar pentru ducerea la bun sfârșit și să nu plătim penalități care de asemenea ar afecta resursele financiare ale României”, a explicat oficialul român.

Marcel Boloș
Marcel Boloș (SURSA FOTO: Facebook, Marcel Boloș)