Legea sănătăţii, gata până sfârşitul anului

Proiectul legii sănătăţii va fi prezentat în Guvern până la sfârşitul lunii iunie şi este posibil ca până la finele anului aceasta să fie adoptat în Parlament, a declarat ministrul sănătăţii, Vasile Cepoi

"Legea se elaborează până la sfârşitul lunii iunie, imediat după alegeri va fi prezentată în Guvern pentru asumarea ei de Guvern, după care va fi supusă dezbaterii publice pe site-ul Ministerului Sănătăţii, iar în septembrie va intra în Parlament. Dacă Parlamentul o va aproba, ea poate fi gata până la sfârşitul anului", a spus Vasile Cepoi.
Potrivit acestuia, pentru creşterea calităţii serviciilor medicale în spitale în beneficiul pacienţilor este necesar un management mai performant al spitalelor. "Acest management mai performant nu se poate în actuala formă de organizare a spitalelor, respectiv instituţii publice bugetare", a subliniat ministrul.

Vasile Cepoi a anunţat că s-a identificat faptul că o reorganizare a spitalului ca o unitate nebugetară constituie din punct de vedere tehnic şi juridic o problemă şi că la această dată specialişti din Ministerul Sănătăţii, din Ministerul Justiţiei şi din Ministerul de Finanţe caută soluţii pentru o astfel de organizare.
Pachet de servicii medicale de bază atotcuprinzător
"Deşi există voci care spun că ar trebui să revenim la finanţarea pe buget de stat, am făcut una din marile greşeli greu de corectat: un pachet de servicii medicale de bază atotcuprinzător, încât suntem în situaţia în care constatând că acest pachet de servicii medicale de bază nu poate fi acoperit de fondul de asigurări, să identificăm două soluţii. Fie creştem veniturile – asta înseamnă creşterea contribuţiilor de asigurări de sănătate, fie reducem pachetul’, a arătat Vasile Cepoi, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, pachetul de servicii se autoreduce, se autodefineşte pe principiul primul venit, primul servit, când se termină banii eşti pus să plăteşti şi eşti trecut pe lista de aşteptare. "Dacă constatăm că e bine aşa, atunci rămânem la această autodefinire a pachetului de servicii", a mai spus Cepoi.

Vasile Cepoi a mai spus că dacă se analizează pachetul de bază pe riscul financiar, se constată că există servicii foarte ieftine, de care pacientul are nevoie ocazional, pentru afecţiuni curente şi că deşi costurile acestor servicii per individ sunt mici, frecvenţa lor este mare. "Între 30-40% din fondul de asigurări se duce pe aceste servicii (…) per total cred că depăşesc 100 milioane de euro, cam atât cât e lista de aşteptare la cancer", a precizat Cepoi.