Poliția a aplicat legea: bărbatul care a înjunghiat un câine a fost reținut

Polițiștii de la Protecția Animalelor au intervenit prompt și au reținut un bărbat care și-a agresat animalul. În data de 17 octombrie, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Ilfov au arestat un individ care a atacat cu cruzime un animal, provocându-i răni grave. Bărbatul, în vârstă de 43 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de rănirea intenționată a animalelor.

După ce a fost prezentat în fața procurorului, s-a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de două luni. Cercetările au arătat că, în seara de 13 octombrie, în jurul orei 20:30, bărbatul a atacat cu un obiect ascuțit un câine, provocându-i o rană gravă la gât.

Câinele, un exemplar din rasa Husky, a fost transportat la o clinică veterinară din orașul Chitila, unde a primit îngrijiri medicale de specialitate. În prezent, starea patrupedului este stabilă.

Ce pățești dacă rănești un animal?

Se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă intervențiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau pentru alte scopuri necurative. Aceste intervenții includ codotomia, cuparea urechilor, secționarea corzilor vocale, ablația ghearelor, colțirea ciocului și dinților.

Despărțirea puilor de mamă până la vârsta de minimum 8 săptămâni de viață, în vederea comercializării, este, de asemenea, pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Aceasta exclude îndepărtarea puilor de mamă înainte de perioada minimă specifică speciei pentru înțărcare.

Folosirea animalelor vii pentru dresajul altor animale sau pentru a le controla agresivitatea, în condițiile în care aceasta le provoacă suferință, este pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

De asemenea, se sancționează cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă utilizarea animalelor sălbatice din subîncrengătura vertebrate, indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane și trupe de artiști ambulanți, precum și în orice alte tipuri de spectacole similare.

Folosirea armelor cu tranchilizant asupra animalelor în alte situații decât pentru imobilizarea acestora este, de asemenea, pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă.

Practica tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive, precum și rănirea intenționată a animalelor, se sancționează cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă.

În plus, uciderea animalelor cu intenție, fără drept, schingiuirea animalelor, organizarea de lupte între animale sau cu animale, precum și zoofilia sunt pedepsite cu închisoare de la 2 la 7 ani.