În marea majoritate a statelor din Uniunea Europeană nu există legi similare modificării Legii nr. 321/2009, care i-a pus pe jar atât pe producători cât și pe comercianți. O privire comparativă asupra modelelor legislative ale altor state europene poate fi utilă pentru înțelegerea contextului adoptării acestora.
Modificările Legii nr. 321/2009 au deja un impact asupra producătorilor și comercianților și pot fi împărțite în două mari categorii: modificări vizând introducerea lanțului scurt de aprovizionare de 51% produse românești, și modificări privind impactul relației contractuale dintre comerciant și furnizor, cea mai relevantă fiind cea legată de eliminarea plăților realizate de producători/distribuitori către marile lanțuri de magazine, reiese dintr-un studiu efectuat recent de către Reff & Asociații împreună cu alte societăți de avocați membre ale rețelei internaționale de avocați Deloitte Legal, rețeaua globală de avocați care colaborează cu Deloitte.
Deși mare parte din reglementări au intrat déjà în vigoare încă din 18 iulie 2015, punerea lor în practică ridică o serie de neclarități. Acestea privesc, în principal, domeniul de aplicare a legii, respectiv dacă aceasta se aplică doar lanțurilor de magazine sau dimpotrivă, legiuitorul a avut în vedere orice fel de comerciant care comercializează produse alimentare (spre exemplu operatori din sectorul HORECA, restaurante, furnizori de materii prime).
Prin adoptarea noii reglementări, legiuitorul român a urmărit sprijinirea producției locale și crearea unor facilități în acest sens pentru micii producători, precum și echilibrarea pozițiilor contractuale furnizor – comerciant, mai ales din perspectiva costurilor pe care furnizorii le asumă in relația cu comercianții. Deși scopul general al legii este de a încuraja și sprijini producția locală, e discutabil dacă aceasta poate fi îndeplinit prin prevederile actuale, acestea intrând în conflict cu realitatea practică.
Astfel, serviciile prestate anterior de magazine către furnizori puteau fi încadrate în mai multe categorii: servicii logistice (depozitare, manipulare), servicii de transport, servicii de marketing, servicii de plasare la raft și servicii de listare.
O parte din aceste servicii erau impuse de necesități reale, intervenite în practică (în special în cazul serviciilor logistice și de transport). Interdicția ca acestea să fie prestate de către comercianți este de natură să creeze neajunsuri în practică, întrucât furnizorii, de cele mai multe ori, nu au mijloacele necesare de a prelua îndeplinirea acestora (spații de depozitare, mijloace de transport al produselor către fiecare magazin în parte).
Prezentăm mai jos câteva din rezultatele relevante din unele jurisdicții, cu atât mai mult cu cât unele dintre soluțiile propuse în alte state ar putea reprezenta modele care să poată fi replicate cu succes și în România pentru a depăși actualul blocaj juridic cauzat de intrarea în vigoare a noii reglementări, în lipsa unor norme de aplicare și a unor puncte de vedere oficiale din partea autorităților competente și în contextul unor prevederi interpretabile prin definiții foarte cuprinzătoare sau neclare sau formulări vagi.
Lanțul scurt de aprovizionare- sub lupa concurenței
Încercări cu privire la obligativitatea achiziționării produselor din lanțul scurt de aprovizionare au existat în țări ca Germania sau Italia, însă nu au fost aprobate, în principal din rațiuni privind încălcarea legislației concurenței.
Totuși, unele jurisdicții au ales, prin programele adoptate, ca producătorii locali să primească ajutoare de stat și să fie susținuți să își vândă produsele în cadrul piețelor (magazinelor locale), cum este cazul Ungariei, Estoniei sau Bulgariei.
Prestarea serviciilor către comercianți, posibilă în anumite condiții
Studiul Reff & Asociații a arătat că în marea majoritate a jurisdicțiilor europene nu există prevederi care să interzică prestarea serviciilor de către comercianți. Cu toate acestea, sunt state care interzic prestarea unor servicii similare cu cele prevăzute de Legea 321 (respectiv Slovacia, care interzice facturarea către furnizori a serviciilor logistice, de plasare la raft sau alte activități promoționale), în timp ce în altele prestarea acestor servicii este limitată sau condiționată (Portugalia, Irlanda sau Cehia).
De altfel, cazul Cehiei, în care discount-urile sau plățile percepute de la furnizor (inclusiv tariful de listare) sunt limitate la un prag de 3% din totalul plăților care au avut loc între furnizor și retailer în perioada contabilă precedentă, a fost prezentat în cadrul dezbaterii recente de la Camera Deputaților ca un eventual model de lege care ar putea fi aplicat și în România. Mai precis, limitarea discounturilor (prin includerea unui prag maxim prevăzut de lege care să permită facturarea/refacturarea serviciilor de către comercianți) a fost una din variantele propuse de către inițiatorii legii pentru asigurarea condițiilor legale de prestare a serviciilor de care să beneficieze furnizorii. Evident, pentru aplicarea unui asemenea model, este necesară o nouă modificare a Legii 321.
Totodată, din informațiile prezentate în cadrul studiului comparativ, a rezultat că, în Polonia, Ministerul Agriculturii lucrează la un proiect de lege privind practicile comerciale incorecte în contractele încheiate cu furnizorii de produse care va interzice perceperea de taxe aferente serviciilor, cum ar fi serviciile logistice, serviciile de plasare la raft și alte servicii promoționale.
În România, într-o dezbatere o ședință recentă a Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie și servicii specifice din Camera Deputaților, inițiatorii legii, asociațiile de agricultori și fermieri, producătorii alimentari și retailerii au dezbătut implementarea modificărilor Legii nr. 321/2009, ridicând problema interdicției impuse comercianților de a factura/refactura servicii.
Inițiatorii Legii de modificare a Legii nr. 321/2009 și-au exprimat foarte clar punctul de vedere potrivit căruia facturarea/refacturarea oricăror servicii de către comercianți este interzisă, chiar dacă prestarea unor astfel de servicii este solicitată de furnizori și solicitarea de orice tip de discount de către comerciant furnizorilor este contrară Legii nr. 321/2009 și, prin urmare interzisă.
Este clar că modificările actuale au creat un val de nemulțumiri atât în rândurile producătorilor, precum și în cele ale retailerilor, din cauza nenumăratelor interpretări pe care le pot avea textele legale, precum și de reglementarea neclară sau a insuficientă a definițiilor nou introduse. Există producători care doresc ca aceste servicii să le fie prestate în continuare de către retailer, producătorii respectivi neavând infrastructura necesară pentru desfășurarea acelor activități, e nevoie de identificarea unor soluții alternative care să respecte legea.
Nu este exclus ca legiuitorul român să se inspire din legislațiile altor state membre ale Uniunii Europene, mai ales cele din regiunile apropiate pentru a asigura condițiile adecvate prestării acestor servicii în continuare.
Articol realizat de
Silvia Axinescu, Managing Associate Reff & Asociații
