Legea unică de salarizare ar putea fi adoptată prin asumarea răspunderii Guvernului abia la finalul lunii septembrie.Premierul Emil Boc a anunţat că Guvernul îşi va asuma răspunderea pe Legea unică de salarizare, dar procedura este mai complicată şi de durata, astfel încât va dura mai mult până la adoptare. "Procedura asumării răspunderii presupune mai multe etape. Mai întâi Guvernul decide asumarea, apoi se prezintă în faţa Parlamentului, care are la dispoziţie o perioad
Legea unică de salarizare ar putea fi adoptată prin asumarea răspunderii Guvernului abia la finalul lunii septembrie.
Premierul Emil Boc a anunţat că Guvernul îşi va asuma răspunderea pe Legea unică de salarizare, dar procedura este mai complicată şi de durata, astfel încât va dura mai mult până la adoptare.
„Procedura asumării răspunderii presupune mai multe etape. Mai întâi Guvernul decide asumarea, apoi se prezintă în faţa Parlamentului, care are la dispoziţie o perioadă pentru amendamente. După aceasta Guvernul se reuneşte din nou în sedinţă şi decide dacă acceptă sau respinge amendamentle. În final, Executivul se prezintă în Parlament pentru asumare”, a explicat Boc.
Primul pas va fi făcut pe 2 septembrie
Astfel, pe 2 septembrie Guvernul se va prezenta în Parlament pentru a susţine din punct de vedere politic măsurile pe care urmează să-şi asume răspunderea pe Legea unitară de salarizare.
„Proiectele de lege urmează a intra în dezbaterea Parlamentului, urmând a fi amendate de către partidele politice, şi abia peste două săptămâni (de la primul pas care va fi făcut pe 2 septembrie n.r.) Guvernul îşi va asuma răspunerea”, a spus preşedintele BNS, Dumitru Costin, la finalul întâlnirii pe care premierul Emil Boc a avut-o cu reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor.
„Evident se va mai discuta despre asumarea răspunderii guvernului, astăzi este o primă discuţie a actului normativ, astăzi guvernul îşi va însuşi o formă, pentru că nu avea nicio formă scrisă legată de subiectele în discuţie”, a explicat şi liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu.