A fost promulgată „Legea Urșilor”
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a promulgat marți, 23 iulie 2024, „Legea Urșilor”, prin care se reglementează numărul de exemplare de urși care pot fi vânate. Proiectul de lege prevede uciderea a 426 de urși bruni (nivelul de prevenție la nivel național) și a 55 de urși bruni (nivelul de intervenție la nivel național) în anii 2024 – 2025.
Conform Administrației Prezidențiale, șeful statului a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru completarea art. 1 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
Legea Urșilor a fost adoptată în regim de urgenţă de deputaţii români. Totul s-a întâmplat după ce a avut loc tragedia de la Jepii Mici, Munţii Bucegi, unde o tânără a fost omorâtă de un urs. Legea Urșilor a fost adoptată în Parlamentul României în condițiile în care NU se știe numărul exact de urși de pe teritoriul țării.
Organizațiile de protecția mediului nu văd cu ochi buni „Legea Urșilor”
Totuși, organizațiile de protecția mediului cred că noua lege va încuraja vânătoarea exemplarelor mari de urși bruni, care nici măcar nu coboară pe lângă orașe. Modificările legislative nu sunt privite cu ochi buni pentru că ele ar fi fost votate de parlamentari care fac parte din asociații de vânători.
Parlamentul României ar fi adoptat un articol care le oferă libertatea vânătorilor să elimine exemplare mari, evaluate la peste 400 de puncte, potrivit criteriilor centrului internațional de cinegetică și considerate trofeu.
Câți urși bruni pot fi eliminați în funcție de județ?
Conform noilor reglementări legislative, cotele de prevenție sunt repartizate între județele cu cele mai mari populații de urși. Cele mai semnificative cote de eliminare au fost alocate județelor Harghita, Covasna și Brașov, proporțional cu numărul de urși prezenți pe teritoriul lor:
- Harghita: 73 de exemplare;
- Covasna: 54 de exemplare;
- Brașov: 45 de exemplare;
- Mureș: 43 de exemplare;
- Argeș: 30 de exemplare;
- Buzău: 28 de exemplare;
- Sibiu: 28 de exemplare;
- Bacău: 8 exemplare;
- Gorj: 7 exemplare;
- Dâmbovița: 3 exemplare;
- Maramureș: 2 exemplare;
- Mehedinți: 1 exemplar;
- Cluj: 1 exemplar.