Legendara fabrică americană de arme Colt a fost vândută. Fondată în 1836, Colt echipează armatele din Statele Unite, Canada şi multe alte ţări, producând de asemenea arme sportive şi de vânătoare.
Legendara fabrică americană de arme Colt a fost vândută unui cumpărător din Europa de Est.
Este vorba despre un producător de arme pentru poliţie şi armată cu angajaţi în Republica Cehă, SUA şi Germania.
Legendara fabrică americană de arme Colt a fost vândută
Fabricantul de arme ceh Ceska Zbrojovka (CZG) a anunţat joi achiziţionarea legendarului producător american de armament Colt, inclusiv unitatea sa canadiană, relatează AFP.
„CZG a achiziţionat 100% din acţiunile Colt pentru 220 milioane de dolari (180 de milioane de euro) cu bani gheaţă şi prin emiterea a 1.098.620 acţiuni ordinare a CZG”, a indicat compania cehă într-un comunicat.
„Suntem mândri să includem în portofoliul nostru Colt, care a fost alături de armata SUA de peste 175 de ani”, a declarat Lubomir Kovarik, preşedintele Consiliului de administraţie al CZG.
Colt echipează armatele din Statele Unite și Canada
Patronul Colt, Dennis Veilleux, a calificat această tranzacţie drept o „alianţă puternică pentru cele două mărci şi pentru clienţii noştri”.
CZG, care are aproximativ 1.650 de angajaţi în Republica Cehă, SUA şi Germania, fabrică arme pentru poliţie şi armată, dar şi arme sportive şi de vânătoare sub marca CZ.
Fondată de legendarul inventator şi producător Samuel Colt în 1836, Colt echipează armatele din Statele Unite, Canada şi multe alte ţări. Firma produce, de asemenea, arme sportive şi de vânătoare.
Samuel Colt a fost un inventator și industriaș american. El a înființat Colt’s Patent Fire-Arms Manufacturing Company și este cunoscut pentru popularizarea revolverului.
Contribuțiile inovatoare ale lui Colt în industria armelor de foc au fost descrise de istoricul James E. Serven ca ”evenimente ce au format destinul armelor de foc americane”.
Colt avea să spună că ideea revolverului i-a venit după ce a observat cârma navei în prima sa călătorie pe mare. El a descoperit că ”indiferent încotro se învârtea roata, spițele ei se aliniau mereu cu un ambreiaj care o ținea”.
În această călătorie, Colt a făcut un model de lemn al revolverului.