Legendarul Akio Toyoda se retrage din funcția de CEO al Toyota. Va renunţa la postul său pe 1 aprilie
Totodată, Akio Toyoda va deveni noul preşedinte al consiliului. Actualul preşedinte Takeshi Uchiyamada va continua ca membru al consiliului.
Amintim că Akio Toyoda, în vârstă de 66 de ani, este nepotul lui Kiichiro Toyoda, fondatorul producătorului de automobile. Acesta a ocupat funcţia de director executiv din iunie 2009.
„M-am gândit că cea mai bună modalitate de a continua transformarea companiei ar fi să devin preşedinte în sprijinul unui nou director, iar acest lucru a condus la decizia de astăzi. Preşedintele Uchiyamada m-a susţinut de mult timp în toate modurile imaginabile. În retrospectivă, aceşti 13 ani au fost o perioadă de luptă pentru a supravieţui zi după alta, iar acesta este sentimentul meu sincer”, a transmis Akio Toyoda, conform reuters.com
Toyoda i-a oferit lui Sato postul de director general la sfârșitul anului
Sato a declarat că Toyoda i-a oferit postul de director general la sfârșitul anului, când amândoi se aflau în Thailanda pentru un eveniment de celebrare a 60 de ani de activitate a Toyota în această țară.
„Poți să fii CEO?”, a spus Akio Toyoda, conform relatărilor lui Koji Sato.
„Nu am știut cum să răspund. Am crezut că este o glumă”, a spus Sato.
De asemenea, Toyoda a declarat că Sato a fost ales pentru că „a muncit din greu pentru a învăța filosofia Toyota”.
„CEO-ul are nevoie de tinerețe, de energie, de forță”, a mai spus Akio Toyoda.
Anunțul privind succesiunea a fost difuzat pe internet prin intermediul canalului Toyota Times al producătorului auto, într-un mod care semăna mai degrabă cu un talk-show cu o gazdă decât cu un anunț oficial al companiei.
Toyoda a promovat canalul media intern al Toyota după ce s-a plâns că mesajul constructorului auto și strategia sa privind hibrizii nu ajungea la public.
Amintim că Akio Toyoda a participat în 2019 într-o cursă de 24 de ore la Nürburgring. Acesta a folosit pseudonimul de „Morizo” și a condus o GR Supra, mașina cu numărul 90 a Toyota Gazoo Racing, în faimoasa probă de anduranță, chiar dacă nu figura pe lista de înscrieri a ADAC pentru cursă.