Camera Deputaţilor a respins, miercuri, reexaminarea legii privind eliminarea celor 102 taxe nefiscale.
Decizia a fost luată cu 174 de voturi "pentru" respingerea cererii de reexaminare, 85 "împotrivă" şi o abţinere.
În Comisia de buget a Camerei Deputaţilor a fost adoptat un amendament potrivit căruia legea va intra în vigoare la data de 1 a lunii imediat următoare publicării în Monitorul Oficial.
Curtea Constituțională a României (CCR) a decis că este constituțională legea privind eliminarea unor taxe și tarife, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, după ce a respins sesizarea președintelui Klaus Iohannis. Președintele CCR, Valer Dorneanu, a explicat că toate criticile aduse legii nu-și găsesc un temei constituțional.
"Ne-am pronunțat în sensul respingerii sesizării ca fiind neîntemeiată, motivând că toate criticile care s-au formulat nu-și găsesc un temei constituțional în articol, care să ne justifice admiterea sesizării. Este constituțional", a spus președintele CCR.