Incepand cu 1 ianuarie 2004, aproape toata legislatia ce exista acum in materie de taxe si impozite ar trebui sa devina istorie. In loc va aparea Codul fiscal ce va reuni toate reglementarile disparate acum in zeci de acte normative si va elimina neconcordantele dintre acestea. ,,Varianta finala,, a Codului a fost elaborata deja si publicata pe site-ul Ministerului Finantelor Publice (MFP). Forma in care aceasta va fi trimisa Guvernului (pentru a ajunge apoi la Parlament) nu lasa, insa, impresia ca lucrurile se vor simplifica prea mult o data cu unificarea legislatiei fiscale. Mai mult, modul in care se vor aplica multe prevederi este total neclar, lamuriri esentiale urmand a fi date printr-o multime de alte acte normative. Asemeni Codului civil si celui penal, Codul fiscal va avea si propriul cod de procedura, care ii va reglementa aplicarea. Cel putin la fel de important, acesta va preciza, spre exemplu, ce vor include deciziile de impunere sau cum se vor completa fisele fiscale, stabilind si sanctiuni. Stadiul in care proiectul acestuia se afla este, insa, ramas in urma proiectului de Cod fiscal, astfel incat intrarea lor simultana in vigoare, la 1 ianuarie, este putin probabila. ,,Pe langa Codul de procedura vor aparea si norme de aplicare ale Codului fiscal, pana cel tarziu in prima parte a lunii decembrie 2003,,, spune secretarul de stat in MFP, Maria Manolescu. Normele vor fi aprobate separat pentru fiecare impozit, prin hotarare de guvern sau prin ordin al ministrului Finantelor. Cu tot cu Codul de procedura si cu normele de aplicare, anumite prevederi din Codul fiscal vor avea in continuare nevoie de clarificari. Daca pentru deductibilitatile acordate (la impozitul pe venitul global) pentru asigurarile private de sanatate sau fondurile ocupationale de pensii sunt stabilite foarte clar limitele (echivalentul a 200 de euro pe an), in cazul dobanzii la creditul ipotecar pentru locuinta de domiciliu nu se precizeaza un nivel maxim al deducerii. Potrivit ministrului Finantelor, Mihai Tanasescu, aceasta va avea totusi o limita, deducerile neputand fi acordate pentru orice valoare a creditului.
La fel stau lucrurile in cazul deducerilor pentru primele de asigurare a locuintei de domiciliu. Desi proiectul Codului fiscal lasa de inteles ca nu ar exista vreo limita sau restrictie, Tanasescu spune ca facilitatea vizeaza doar primele corespunzatoare riscului de cutremur, intr-o anumita limita, si numai pentru locuintele din zone cu risc seismic. Surse din MFP ne-au declarat ca toate aceste precizari vor trebui facute, pana la finele lunii in curs, prin alte acte normative, dupa consultari cu Asociatia Romana a Bancilor si Comisia de Supraveghere a Asigurarilor. Un act normativ special va fi necesar si pentru a stabili procedura de supraveghere fiscala pentru producatorii de alcool si distilate.
Nu numai deducerile vor fi mai mici decat se anuntase initial, dar si reducerile de taxe promise la inceput de actualul guvern au fost facute uitate. Asa s-a intamplat, spre exemplu, cu cota redusa de TVA pentru alimentele de baza. Din discutie iese si diminuarea fiscalitatii directe pe salarii. Nu sunt prevazute reduceri ale contributiilor sociale obligatorii, nici majorarea nivelului de salariu la care se aplica acum cota maxima a impozitului (cota de 40% pentru un salariu de circa 310 euro lunar).

Impozitul pe venit

· Devin deductibile dobanda la creditul ipotecar si primele de asigurare (pentru cutremur, in zonele cu risc seismic), pana la o limita ce va fi stabilita, si cheltuielile pentru reabilitare termica si amenajare, toate doar pentru locuinta de domiciliu.
· Contributiile pentru asigurarile private de sanatate si la schemele de pensii ocupationale se vor deduce in limita a 200 de euro pe an, insa veniturile din pensii ocupationale vor fi impozabile.
· Devin neimpozabile indemnizatia de maternitate si despagubirile reprezentand daune morale.
· Deductibilitatea cheltuielilor pentru drepturi de proprietate intelectuala creste de la 50% la 70% la arta monumentala si de la 40% la 60% pentru celelalte drepturi.
· La salariile in afara functiei de baza se deduc toate contributiile sociale obligatorii la determinarea venitului lunar net (acum se deduce lunar doar contributia la sanatate, restul calculan-
du-se dupa incheierea anului fiscal).

Accize

· Accizele vor fi separate in doua categorii: accize armonizate, pentru produsele supuse obligatoriu acestui regim in legislatia UE (alcool si bauturi, produse din tutun si uleiuri minerale), si alte accize stabilite la nivel national.
· Produsele accizabile vor putea fi produse si comercializate numai intr-un antrepozit fiscal. Intre antrepozite, produsele circula fara plata accizelor, momentul exigibilitatii fiind cel al eliberarii pentru consum.
· Se elimina autorizatiile de comercializare (si taxele de autorizare) si licentele de marcare. Va exista o singura autorizatie eliberata de Ministerul Finantelor, atat pentru producere, prelucrare, import, cat si pentru marcarea produselor supuse accizelor.
· Se stabileste cota zero de accize pentru vinurile linistite.
· Va fi eliminat actualul sistem de supraveghere fiscala pentru producatorii de alcool si distilate (asigurat de supraveghetori desemnati de organele fiscale teritoriale).

Impozitul pe profit

· Vor fi deduse provizioanele constituite pentru creantele neincasate, daca intarzierea este mai mare de 270 de zile, in limita a 20% din valoarea acestora. Facilitatea nu se mai acorda daca creanta neincasata este intre doua societati din acelasi grup.
· Se va reduce cota de impozitare pentru veniturile din tranzactii cu active imobiliare la 10%, fata de cota standard de 25%. Facilitatea va fi mentinuta timp de doi ani.
· Devin deductibile la stabilirea profitului impozabil cheltuielile cu fondul de sanatate privat si cele privind pensiile ocupationale.
· Pentru dividendele primite de o persoana juridica romana care detine peste 25% din titlurile de participare la o companie straina din statele Comunitatii Europene pe minimum doi ani, creditul fiscal se acorda la nivelul impozitului pe profit platit in statul respectiv, dar nu mai mult decat cota standard de 25% a impozitului pe profit in Romania.

TVA

· Cota TVA se reduce la 9% pentru medicamentele de uz uman si veterinar si pentru cazarea in unitati turistice.
· Cota redusa de 9% se va aplica si pentru alte bunuri si servicii care inainte erau scutite:
– intrarea la muzee, gradini zoologice si botanice, targuri, expozitii.
– manualele scolare si carti, cu exceptia publicitatii efectuate prin intermediul acestora.
– protezele si accesoriile ortopedice.
· Reducerite de TVA promise initial de Guvern pentru alimentele de baza se amana pe termen nedeterminat.
· De la 1 ianuarie 2004, firmele care nu au depasit in anul precedent o cifra de afaceri de 100.000 euro pot depune deconturile si plati TVA trimestrial.
· Baza de impozitare va putea fi ajustata in cazul in care contravaloarea bunurilor livrate sau serviciilor prestate nu se mai incaseaza din cauza falimentului beneficiarului.
· Pot fi deduse bunurile achizitionate anterior inregistrarii ca platitor de TVA.