Parlamentul European dezbate în aceste zile propunerea Comisiei Europene (CE) de a pune în aplicare la niveul întregului continent a unor standarde de emisii mai drastice decât cele de până acum. Din nefericire, adoptarea noii legislații va fi extrem de dificilă având în vedere cele două tabere distincte care deja își fac cunoscute punctele de vedere. Există parlamentari care au anunțat depunerea unor amendamente menite să modifice radical țintele de emisii stabilite de CE sau suistemul de clacul al acestora.
Astfel, în timp ce reprezentanții Irlandei, stat care deține acum președinția UE, consideră că nivelul emisiilor acceptate trebuie ajustat în jos, germanii sunt de părere că ținta de emisii de 95 gr.CO2 / km este ambițioasă și trebuie luată în considerare doar ca o medie a întregului parc vândut anual de un producător. Thomas Ulmer, parlamentar german creștin-democrat a depus un raport în care susține că „având în vedere că vehiculele mari sunt cele care joacă rolul de pionier în domeniul tehnologiei auto trebuie propus un sistem realist de stimulente care să promoveze dezvoltarea și utilizarea de noi și ecologice concepte de propulsie”. Interesant este că și grupul german Daimler a anunțat că un sistem de „supercredite” ar fi extrem de util. Acesta presupune însă ca unii producători de vehicule mari și grele să poată asambla în continuare astfel de mașini fără a fi penalizați, cu condiția să contrabalanseze emisiile mari ale acestora prin punerea pe piață a unor vehicule mici, puțin poluante și cu tehnologie de ultimă oră, cum ar fi cele electrice și hibride.
Numai că, Fiona Hall, membru britanic al Parlamentului European este de părere că aceste supercredite vor permite unor producători să vândă multe vehicule poluante ascunși după paravanul câtorva modele electrice și hibride. De asemenea, Franziska Achterberg, membru al Greenpeace, a declarat că propunerea lui Ulmer privind „supercreditele” este complet greșită. Ea consideră că „este îndoielnic că aceste tip de stimulent va aduce mai multe vehicule electrice pe șosele. Ceea ce ar face, cu siguranță, ar fi să permită producătorilor să producă mașini cu emisii poluante foarte mari”.
Și unele grupuri care reprezintă consumatorii europeni au anunțat că sunt împotriva „supercreditelor”. Conform acestora, un astfel de sistem ar anula beneficiile noii legislații asupra cumpărătorilor de mașini. „Atingerea standardului de 95 gr CO2/km în 2020 ar însemna și o reducere anuală a costurilor cu combustibilul cuprinsă între 344 și 465 de euro pentru fiecare persoană care achiziționează o mașină (n.n. – asta pentru că emisiile reduse au o corespondență directă în consumul de carburant). Prin această reducere ar putea fi estompată creșterea costurilor de producție (n.n. – in consecință, a prețurilor) pentru mașinile cu tehnologii noi și performante.”
Pe lângă debaterea aprinsă privind „supercreditele”, parlamentarul britanic Fiona Hall a criticat lipsa de viziune după 2020 când legislația aflată acum în dezbatere se va finaliza. Conform acesteia, faptul că SUA a împins reglementările privind poluarea până în 2025 ar trebui să dea de gândit europenilor și să îi împingă să stabilească ținte maxime privind poluarea provenită de la vehicule și după 2020. Hall a amenționat că noua țintă pentru 2025 ar trebui să fie de circa 70 gr CO2/km.