Investiţiile în producţia de energie verde şi dezvoltarea capacităţilor de stocare a ei sunt o prioritate pentru Guvernul României, a reamintit secretarul general al Executivului, Mircea Abrudean.
Investiţiile în producţia de energie verde, o prioritate pentru România
Investiţiile în producţia de energie verde şi dezvoltarea capacităţilor de stocare a ei sunt o prioritate pentru Executiv, a reamintit, marți, secretarul general al Guvernului României, Mircea Abrudean.
România poate avea un viitor verde/sustenabil. Guvernul României face paşii necesari pentru adaptarea legislaţiei din domeniu pentru ca investitorii străini şi cei autohtoni să poată avea condiţiile necesare dezvoltării de noi capacităţi de producţie a energiei regenerabile, dar şi a capacităţilor de stocare.
„Investiţiile în sectorul energetic sunt foarte importante şi trebuie accelerate. Există în acest moment contracte semnate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi Fondul pentru Modernizare, cred că vorbim de peste 1,5 miliarde de euro.
Nevoia de stocare este foarte mare în sistemul energetic românesc, cu atât cu cât creşte ponderea de energie verde”, a declarat el, potrivit unui comunicat de presă emis de Guvernul României.
El și Alina Jalea, consilier de stat la cancelaria prim-ministrului României, au vizitat compania Prime Batteries Technologies. Vizita lor a fost coordonată de Vicenţiu Ciobanu, director general, administrator şi acţionar/membru fondator al companiei.
Prime Batteries Technologies deţine singura fabrică de baterii specializată din Europa
Având capital majoritar românesc, compania respectivă deţine singura fabrică de baterii specializată din Europa pentru aplicaţiile industriale şi stocarea de energie. Prime Batteries Technologies este unul dintre cei cinci producători majori europeni de baterii Litiu-Ion. Prime Batteries Technology SRL deţine în comuna Cernica, județul Ilfov, o capacitate de producţie baterii Litiu-Ion de circa 0,2 GWh anual. Are o perspectivă de extindere pentru o capacitate de zece ori mai mare decât cea actuală, adică peste 2GWh, iar în următorii doi ani cu încă 6GWh.
Prime Batteries Technologies proiectează, produce şi comercializează baterii Litiu-Ion şi pachete de baterii personalizate din anul 2016. Produce sisteme de stocare pentru producţia energiei electrice verzi din surse regenerabile (fotovoltaice şi eoliene) pentru mobilitate electrică (autovehicule electrice – autobuze, utilaje portuare, vehicule de agrement, maşini agricole) şi pentru ambarcaţiuni maritime.
Prime Batteries şi Monsson au pus în funcţiune cea mai mare capacitate de stocare din România
În primăvara acestui an, Prime Batteries şi Monsson au pus în funcţiune cea mai mare capacitate de stocare din România, primul proiect hibrid fotovoltaic-eolian-baterii, în cadrul Parcului Eolian Mireasa, cu o capacitate de 50 MW, aflat în judeţul Constanţa.
Unitatea de stocare are o putere instalată de 24 MWh – (6MWx4h). Este un proiect unicat, aflat în brevetare, realizat cu baterii de producţie autohtonă. Prima etapă face parte din cele trei etape care vor constitui un total de 216 MWh capacitate de stocare ce va fi dată în exploatare pe parcursul anilor 2024-2025.