Lego va crea 250 de noi locuri de muncă, iar numărul de angajaţi din Ungaria, în companie, va ajunge la 1.500.
Compania are cinci unităţi de producţie pe plan mondial, două în Danemarca şi câte una în Mexic, Cehia şi Ungaria. În prezent, se construieşte o fabrică în China.
Lego a deschis prima sa fabrică din Ungaria în 2008. Noua unitate va produce jucăriile Duplo şi sisteme Lego.
Producţia totală a companiei daneze în Ungaria va fi majorată de la 18 la 30 de milioane de cutii de sisteme Lego.
Luna aceasta, cel mai mare producător mondial de bunuri de larg consum, Procter & Gamble (P&G), a inaugurat o nouă fabrică în Ungaria, la Gyongyos, unde a investit 20 de miliarde de forinţi (aproximativ 68 milioane de euro).
Noua investiţie va crea 300 de locuri de muncă şi are ca obiect de activitate producerea de scutece.
Din 2012, Guvernul de la Budapesta a semnat acorduri de parteneriat strategic cu diviziile locale ale Coca-Cola, Alcoa, Daimler, Suzuki, Hankook, General Electric, Microsoft, Stadler Rail, Tesco, IBM, Tata Consultancy Services, Nokia Siemens, National Instruments, Audi, Jabil Circuit, Continental, Dalkia, Lego, Teva, Sanofi, Bridgestone, Siemens, Denso, Ericsson, Bosch, Huawei Technologies, Linamar şi Hewlett Packard.
Executivul vrea să semneze încă 50 de astfel de acorduri.
Istoria pieselor Lego este legată de inventatorul său, Ole Kirk Kristiansen, un tâmplar din Billund, din centrul regiunii Jutlandia, care a trecut la lumea jucăriilor inspirat de versiunile în miniatură ale mobilei pe care a început să le creeze la sfârşitul anului 1920 pentru a reduce costurile. Kristiansen a fondat Lego în anul 1932, numele provenind de la îmbinarea primelor două litere din cuvintele daneze 'leg godt' ('joacă bine'), fără să ştie că în limba latină 'lego' înseamnă 'eu îmbin'.
Lego Group este prezent în peste 130 de ţări, are mai mult de 10.000 de angajaţi, fiind al treilea producător de materiale de joacă din lume. Filiala din România a grupului a fost înfiinţată în anul 2011, dar şi-a început oficial activitatea la 1 ianuarie 2012.
Lego deţine o cotă de piaţă de 30% pe piaţa de jucării din România, estimată la 200 milioane de euro. AGERPRES