Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat că anul acesta, va începe construcția primelor şase centre de colectare legume-fructe, dintr-un total de 15 care vor fi realizate prin Casa Unirea.
Va începe construcția primelor șase centre de colectare pentru legume şi fructe
Florin Barbu a anunțat vineri, pe data de 1 septembrie, că anul acesta va începe construcția primelor şase centre de colectare legume-fructe, dintr-un total de 15 care vor fi realizate prin Casa Unirea. Ministrul estimează că acestea vor fi gata până la finalul lui august 2024.
„Ministerul Agriculturii, prin Casa Unirea, va veni cu un model tip de centru de colectare legume-fructe în bazinele legumicole. Proiectul este finalizat în proporţie de 90% şi urmează să fie aprobat în Guvern.
Anul acesta vor intra deja în construcţie şase centre, cu o suprafaţă de 3.000 mp şi 1.000 mp de temperatură controlată, plus patru benzi de sortare, etichetare şi ambalaje, totul pe independenţă energetică, fără consum de energie. Sper să fie finalizate până la sfârşitul lunii august 2024. Acestea vor fi amplasate în bazinele legumicole”.
Florin Barbu a precizat că la amplasarea acestor centre de colectare, se va ține cont de judeţele în care au fost depuse cele mai multe cereri pe programul Tomata.
„Pentru amplasarea acestor centre de colectare se vor lua în calcul judeţele cu cele mai multe cereri depuse pe programul Tomata, urmând ca şi pentru celelalte centre să se ţină cont de cererile depuse şi de bazinele legumicole de la noi din ţară. În prezent, judeţul Olt are cele mai multe solicitări, sunt aproape 7.000 de cereri pe programul Tomata”, a declarat acesta.
Centrele vor fi date în administrarea cooperativelor
Șeful MADR a explicat că aceste centre de colectare vor fi construite de Casa Unirea, iar ulterior vor fi date în administrarea cooperativelor constituite din membrii unităţilor administrativ-teritoriale (UAT) din bazinele legumicole care au accesat fonduri pentru instalarea tânărului fermier.
Potrivit acestuia, Ministerul Agriculturii şi Casa Unirea, pentru a nu mai avea cantitate foarte mare de tomate, vor merge către retailer şi vor solicita cantităţile necesare pentru tot timpul anului. Ulterior, Casa Unirea şi cooperativele care vor lua în gestiune centrele de colectare vor face un plan de culturi, pentru că intenţionăm să acordăm o subvenţie pe cantitate, ceea ce înseamnă că fermierii vor primi această subvenţie pe kilogramul adus la centrul de colectare.
Fiecare centru va dispune de un laborator
Florin Barbu a adăugat că fiecare centru de colectare va avea un laborator performant pentru verificări rapide, astfel încât românii să nu mai fie speriaţi că legumele şi fructele pe care le cumpără depăşesc limitele admise la reziduurile de pesticide.
„Mi-aş dori să avem legume de calitate şi tocmai lucrul acesta vrem să îl facem. Nu vrem sute de mii de tone, vrem tomate şi legume calibrate, care să aibă performanţă şi acestea să fie prezente pe rafturile retailerilor. Aceste centre de colectare vor avea nişte laboratoare foarte performante, astfel încât în 3 ore legumele şi fructele care sunt aduse în aceste centre vor avea şi buletin de analize.
Mai mult de atât, pe partea de verificare a depăşirilor de pesticide, vreau să încheiem un protocol atât cu UASMV, care are trei laboratoare super performante şi pe care în perioada următoare le vor acredita pentru lucrul acesta, dar voi da o parte din verificări şi la ANSVSA, în aşa fel încât să asigurăm o hrană corectă, sănătoasă, să nu mai avem probleme, iar românii să nu mai fie speriaţi că legumele pe care le cumpără au depăşiri de pesticide. Vreau să eliminăm lucrul acesta”, a declarat acesta.
Nu s-a depășit limita pentru consumul de pesticide
Potrivit ministrului, din probele luate anul acesta pe tomatele din programul ministerului, buletinele de analiză nu au arătat vreo depăşire a limitei admise pentru reziduurile de pesticide.
„Vorbim de programul Tomata. S-au luat pe eşantion, s-au dus în control, s-au luat şi probe acolo unde au fost sesizări privind depăşiri, pentru că anumiţi legumicultori au fost pârâţi de către vecini şi, din datele pe care ANF-ul mi le-a pus la dispoziţie şi din buletinele realizate în laboratoare, s-a constatat că niciun produs care a fost făcut de legumicultorul român nu a avut depăşiri de pesticide”, a explicat el.
Cât costă construcția celor șase centre de colectare?
Ministrul nu a spus la cât se ridică investiția pentru construcţia celor şase centre de colectare, însă a afirmat că în momentul de față, Casa Unirea are fonduri pentru aproape cinci centre de colectare, iar diferenţa va veni de la bugetul de stat.
„Casa Unirea este în prezent pe profit, dar aş vrea să explic pentru că nu ştiu câţi au înţeles ce s-a vrut să se facă cu acest proiect. Casa Unirea nu trebuie să facă profituri enorme. Rolul Casei Unirea este de a integra producătorii şi fermierii români cu retailerii. Casa Unirea trebuie să aibă o marjă de adaos de 1 – 1,5%.
Casa Unirea trebuie să-şi sigure cheltuielile pe care le are cu salariaţii, plus cheltuielile pe care le are cu anumite tranzacţii bancare. Să ştiţi că retailerii s-au îndreptat foarte mult către Ministerul Agriculturii, după această ordonanţă privind plafonarea adaosului comercial, iar discuţiile cu ei nu cred că au mai fost aşa deschise ca şi acum. Nu s-a pus problema să nu fie livrate către retaileri cantităţi de legume, cantităţi de lapte de la Casa Unirea. Retailerii sunt de acord”, a declarat acesta.
Florin Barbu a precizat, totodată, că după acest proiect, intenţionează să dezvolte şi alte proiecte pe Casa Unirea.