Ce îl face pe un colecţionar să dea zeci de mii de euro pe o singură monedă din aur sau argint? Pasiunea pentru astfel de colecţii nu derivă numai din frumuseţea şi istoria pe care o includ obiectele în sine, ci şi din valoarea lor investiţională.
Valoarea banilor este fluctuantă. În funcţie de inflaţie sau deflaţie, dolarul, euro sau leul pot fi mai slabi sau mai puternici în anumite cicluri economice. Există totuşi un caz în care banii nu-şi pierd niciodată valoarea, ba chiar aceasta creşte exponenţial: atunci când sunt bani de colecţie. Ciudat este însă că nu vechimea unui ban este cea care îi dictează totdeauna valoarea. Există monede care au circulat acum 2000 de ani prin lume, dar care astăzi valorează destul de puţin.
Probabil, cea mai valoroasă monedă din lume datează din 1933 şi este vorba de 20 de dolari de aur, bătuţi de Monetăria SUA, piesă care nu a mai fost pusă în circulaţie. Cu toate acestea, nouă monede au ieşit din Monetărie pe căi necunoscute. Serviciile secrete americane au reuşit să recupereze opt dintre acestea, dar una singură a fost făcută cadou de către preşedintele Truman unui şef de stat arab. Această unică monedă a fost vândută, în cadrul unei licitaţii internaţionale din 2002, la preţul de 7,590 milioane dolari.
Şi în România situaţia este oarecum similară. Cea mai valoroasă monedă românească nu datează din epoca lui Burebista sau Decebal, ci de pe vremea lui Carol I. Emisiunea de 200 de bucăţi de 20 de lei din aur, bătute în Germania, nu a apucat să ajungă pe piaţă din cauza opoziţiei politice întâmpinate pe plan internaţional, România nefiind un stat autonom la acea dată. Câteva au fost făcute cadou de rege, iar despre restul legenda spune că sunt îngropate la temelia Castelului Peleş. Cele care au apucat să intre în circulaţie se pot vinde şi cu 15.000 de dolari bucata.
În concluzie, cele mai scumpe monede sunt cele mai rare. O altă calitate a unei investiţii de acest gen rezidă în starea în care se află moneda. Există patru niveluri de calificare a monedelor numismatice, niveluri în funcţie de care se stabileşte şi preţul de vânzare. Cea mai nefolosită sau cea mai necirculată monedă este şi cea mai scumpă.
Banca Centrală a reînceput să emită monede comemorative în 1995, după circa zece ani de pauză, odată cu moneda jubiliară FAO, de 10 lei, în tiraj de 100.000 de piese. Înainte de acest eveniment, ultima serie de monede comemorative (singurele emise în perioada comunistă) fusese lansată în 1983, cu ocazia aniversării a 2.050 de ani de la crearea statului dac centralizat şi independent. În acest caz, tirajul a fost de circa 7.000 de exemplare. Moneda din aur de 1.000 de lei, emisă cu 23 de ani în urmă, se vinde acum cu peste 7.000 de dolari.
În România, există circa zece mii de colecţionari de monede. Şi totuşi tirajul maxim al BNR pentru monedele comemorative nu a depăşit 250 de piese, pentru fiecare caz din ultimii doi ani. Specialiştii cred că tirajele sunt insuficiente. „Tirajele de 100-200 de piese şi preţurile mari le fac inaccesibile colecţionarilor de rând. Piesele se comercializează doar la trei sucursale BNR din ţară, iar la ghişee nu mai ajunge nici 50% din tirajul oficial“, spune Aldor Balazs, editor la revista „Colecţionarul român“. „Eu am făcut rost de toate monedele emise în ultimul timp de BNR, dar niciodată nu am putut să cumpăr de la ghişeu. Tot ce am achiziţionat a fost prin relaţii“, spune alt colecţionar.
Ultima monedă de acest gen emisă de BNR este cea din aur, dedicată lui Nicolae Bălcescu şi marcând 155 ani de la trecerea acestuia în nefiinţă şi 159 ani de la Revoluţia din 1848. Ea a fost emisă într-un tiraj de numai 250 de piese. Pentru 2007, BNR a pregătit deja opt – zece noi emisiuni numismatice. Oficialii BNR se apără de nemulţumirile colecţionarilor, spunând că un tiraj mai mare le-ar face mai puţin valoroase.
Totuşi, un număr prea mic de piese emise duce la o circulaţie foarte mică a monedei şi, mai departe, la imposibilitatea obţinerii unei cotaţii corecte. Specialiştii consideră cantitatea optimă de monede care ar trebui emise de BNR la 5.000 pentru piesele de aur şi la 10.000 pentru cele din argint. Aceştia sunt de părere că ar trebui produse mai multe piese cu tematică internaţională, pentru a le face mai atractive pentru străini.
Colecţionarii, mai ales cei străini, privesc toate monedele comemorative emise în România ca fiind un set aparte al întregii colecţii personale. Când nu pot face rost de noile emisiuni, deşi sunt dispuşi să plătească preţuri mult mai mari decât cele iniţiale, mulţi renunţă complet la a mai colecţiona monede româneşti. „Aceste investiţii sunt foarte bune. În ultimul timp însă, unii colecţionari au renunţat, din cauza rarităţii lor şi a faptului că unele ajung la preţuri cel puţin duble faţă de preţul de pornire al BNR“, spune Cezar Petre Buiumaci, colecţionar din Bucureşti. „Un alt aspect este cel al imaginilor gravate pe acestea, o parte din colecţionari considerându-le urâte“, adaugă acesta.
Dacă la piesele vechi de colecţie diferenţele între nivelurile de calitate pot conduce o diferenţă de preţ de peste 80% între diversele piese, la monedele comemorative lucrurile sunt clare. Acestea sunt toate necirculate, iar preţul e stabilit în funcţie de calitatea metalului, frumuseţe şi raritate.
Cele mai frumoase monede emise în ultimul timp de BNR sunt considerate a fi piesele care celebrează istoria aeronautică românească, cele având ca teme mănăstiri, Delta Dunării, animale protejate etc. Cea mai apreciată a fost însă moneda emisă cu ocazia vizitei Papei în România, din care numai Vaticanul a comandat 1.000 de piese. Monedele de o uncie din aur sunt considerate scumpe. Dintre ultimele emisiuni, moneda cu Bălcescu şi cea din seria Istoria aurului, cu preţuri iniţiale de vânzare între 2.000 şi 3.000 de lei, au ajuns rapid la o creştere de 50% – 60 %.
Cu toate că nu se fac multe tranzacţii cu monede comemorative, mai ales că legislaţia cu privire la legalitatea acestor operaţiuni nu este clară, schimburile între colecţionari sunt foarte frecvente. Cei care nu sunt colecţionari, deţin astfel de piese şi vor să le vândă ar putea obţine cel mai corect preţ la casele de licitaţie, fie ele tradiţionale sau online.
„Rareori preţul monedelor de colecţie scade. Este un plasament mai sigur decât orice acţiune sau valută“, spune un colecţionar din Bucureşti.
Emisiunea „50 de ani de la înfiinţarea FAO“ din 1996, cu valoare nominală de 100 de lei, din argint de 925 la mie, de 27,5 grame
Emisiunea „200 de ani de la naşterea scriitorului, lingvistului şi omului politic Ion Heliade Rădulescu“, din 2002, cu valoare nominală de 2.000 de lei, din bimetal, aur de 999 la mie, 15 grame şi argint de 999 la mie, 10 grame
Emisiunea „Replică după un sesterţ emis de Traian“ din 2006, din metal comun, tombac, de 24 de grame
Emisiunea „125 de ani de la înfiinţarea BNR“ din 1996, medalie din argint de 916 la mie, de 27 de grame
Emisiunea „Aniversarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918“ din 1998, cu valoare nominală de 1.000 de lei, din aur de 999 la mie, de 31,103 grame
Emisiunea „100 de ani de la expediţia în Antartica a navei Belgica 1897-1899, cu participarea naturalistului român Emil Racoviţă“, din 1999, cu valoare nominală de 100 de lei, din argint de 925 la mie, de 27 grame
Emisiunea „150 de ani de la Revoluţia română de la 1848“ din 1998, cu valoare nominală de 500 de lei, din aur de 900 la mie, de 8,64 grame
Emisiunea „Monedă dedicată lui Nicolae Bălcescu“ din 2007, cu valoare nominală de 500 de lei, din aur de 999 la mie, de 31,103 grame
Emisiunea „2000 de ani de creştinism“ din 2000, cu valoare nominală de 5.000 de lei, din aur de 999 la mie, de 31,103 grame
Emisiunea „Centenarul Societăţii Numismatice Române“ din 2003, cu valoare nominală de 500 de lei, din argint de 999 la mie, de 31,103 grame
7,59 milioane de dolari
Este preţul cu care a fost cumpărată, în 2002, o monedă de aur de 20 de dolari. Aceasta este, probabil, cea mai scumpă monedă numismatică din lume
