Spargerea blocajului financiar este provocarea careia, rand pe rand, au fost nevoite sa-i faca fata, toate guvernele postdecembriste. Dar, din motive ce tin de nerespectarea calendarului reformei, fara rezultate notabile. Datoriile si penalitatile aferente s-au acumulat, incarcand circuitul economic cu un balast impresionant. Secretarul de stat din Ministerul Industriei si Comertului, Nicolae Staiculescu, afirma ca 75 de mii de miliarde ar fi valoarea platilor restante in economie, in timp ce senatorul Ulm Spineanu o cuantifica la 31 de mii de miliarde. Nici una din surse nu-si sustine insa ferm estimarea. Unanim de acord, se recunoaste ca, in acest moment nimeni in tara asta nu poate da o cifra exacta.
Catarama are grija doar de bugetele publice
In 1998, au existat doua tentative de atac asupra blocajului financiar. Prima, apartinand Ministerului Industriei, consta in creditarea pe un an, fara nici o dobanda, a marilor datornici din industrie. 1.400 miliarde erau aruncati in conturile acestora, iar destinatia banilor era foarte precisa: plata unei parti din datoriile catre furnizorii de electricitate si gaze. A urmat transformarea creantelor in actiuni. Exista deja, functionand cu sincope, mecanismul compensarilor bi – si multilaterale intre agentii economici si intre acestia si stat. O serie de posibilitati, deci, de diminuare a blocajului din economie.
Acestora li se adauga doua noi propuneri care, spera autorii lor, vor deveni legi. Prima, avandu-l ca promotor pe Viorel Catarama, vine pe poteci deja batatorite si vizeaza reesalonarea datoriilor societatilor comerciale si ale companiilor nationale catre bugetul statului si bugetul asigurarilor sociale. Nici o vorba despre banii pe care statul ii datoreaza intreprinderilor, fie ele proprietate publica sau privata. O noutate totusi aduce: include in categoria celor care pot beneficia de prevederile proiectului legislativ si intreprinderile private, si ele victime ale blocajului, pana astazi ignorate. Pe scurt, senatorul Catarama propune ca datoriile catre bugetul de stat si bugetul asigurarilor sociale, scadente la data de 31.12.1998, sa fie reesalonate pe o perioada de cinci ani, cu o perioada de gratie de un an, urmand ca plata penalitatilor aferente sa se anuleze. In calendarul rambursarii datoriilor este prevazuta returnarea trimestriala a sumelor scadente. Concomitent, beneficiarii acestui hatar sunt obligati sa plateasca la zi datoriile curente catre bugetul public si cel al asigurarilor sociale. Daca nu respecta intelegerea cu statul, societatile nu mai au voie sa faca plati in numerar, iar directorii intra sub incidenta capitolului infractiune economica.
Spineanu vede si de cele private
Cea de-a doua propunere legislativa pune statul acolo unde-i este locul, respectiv la rubrica datornici. Si, pentru a-l scoate de pe pozitia de debitor, Ministerul Finantelor urmeaza sa faca o emisiune speciala de titluri – „leu-datorie”, valoric egale cu suma datoriilor certe pe care statul le are fata de agentii economici si a caror scadenta ar fi trebuit sa aiba loc inainte de 31 decembrie 1998. Valoarea nominala a unui asemenea titlu, netranzactionabil, urmeaza a fi stabilita in asa fel incat creanta pe care o intreprindere o are asupra bugetului public sa fie stinsa in totalitate. Dupa ce „leii-datorie ung mecanismul compensarii, statul plateste din greu intarzierile la plata catre agentii economici. Penalizarile sunt egale cu rata dobanzii de referinta a BNR, in vigoare la momentul in care obligatiile de plata devin scadente si exigibile, majorata cu 10%. Si pentru ca functionarii din Finante sa fie motivati sa-si traga sefii de maneca la scadenta, proiectul legislativ prevede ca banii sa fie recuperati de la persoanele fizice vinovate de intarziere.
„Leii-datorie” lichideaza creantele
O data ce „leii-datorie” intra in conturile speciale destinate strict acestui scop, titularii de cont au obligatia ca, in 48 de ore de la primirea titlurilor, sa emita dispozitii de plata pe numele creditorilor, echivalente valoric cu titlurile repartizate. Au prioritate la plata bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurarilor sociale si alte bugete cu destinatie speciala. Numai dupa ce aceste datorii au fost stinse, isi primesc banii bancile creditoare, societatile de asigurare si reasigurare, ceilalti creditori comerciali si financiari. Societatile comerciale debitoare nu mai platesc penalitatile de intarziere, ci o suma convertita in titlurile de cont „leu-datorie”egala cu rata dobanzii de referinta a BNR valabila la data efectuarii platii. Cu tilurile ce le intra in cont, creditorii isi platesc, la randul lor, datoriile.
In cazul agentilor economici care nu aveau creante asupra bugetului statului, adica nu au intrat in posesia titlurilor de cont, dar care sunt in circuitul „leilor-datorie”, Ministerul Finantelor deschide conturi speciale pentru evidentierea acestora. Daca raman tiluri neutilizate, pot fi folosite numai pentru a plati datorii curente catre buget. Si tot Ministerul Finantelor inchide circuitul, anuland titlurile si compensand, in numerar, la retragerea completa din circuit a „leilor-datorie”, bugetul asigurarilor sociale, precum si alte bugete speciale.
„Leii-datorie” odata iesiti din joc, va fi posibila determinarea blocajului financiar net, acesta fiind egal cu cu datoriile neacoperite prin emisiunea de titluri. Pentru aceste datorii, urmeaza un program de reesalonare pe o perioada de maximum cinci ani. Debitorii ce se vor incadra in grafic beneficiaza de facilitati.
Bancherilor nu le surade ideea
Daca pentru Silviu Opris, presedintele Confederatiei Patronale din Industrie, orice mecanism de fluidizare a platilor in economie este bine venit, cu comentariul ca „mult mai eficienta ar fi o schimbare a politicii de credite”, bancile refuza costurile pe care scutirile si reesalonarile le implica. Stelian Stanga, directorul Departamentului de strategie, sinteza si marketing din Banca Agricola, spune ca acest gen de abordare a blocajului financiar aduce deservicii bancilor. Bilanturile se incarca si mai mult la capitolul pierderi, iar in cazul celor ce urmeaza a fi privatizate si care au cea mai mare expunere in momentul de fata, intervine un balast suplimentar care scade valoarea bancii.
Aplicate concomitent si monitorizate constant, formulele de deblocare pot stirbi, dar nu urni, zidul creantelor din economie.
La un moment dat, probabil ca, din disperare de cauza, multe datorii vor fi sterse din condei, asa cum s-a mai intamplat. Pot fi sterse integral, tot se vor acumula, istoria repetandu-se. Asta pentru ca, o economie cum este cea romaneasca, cu capacitati de productie nefolosite si disponibilitati de forta de munca neexploatate,va intra mereu la datorii, in lipsa banilor ieftini. Bani ieftini pe care sistemul bancar nu-i poate da, daca transformarile in planul reformei nu sunt vizibile.
Formula Catarama
Plata datoriilor societatilor comerciale si companiilor nationale catre bugetul statului se face astfel:
l in anul 2, 10% din suma reesalonata la plata, in patru rate trimestriale
l in anul 3, 15% din suma reesalonata la plata, in patru rate trimestriale
l in anul 4, 35% din suma reesalonata la plata, in patru rate trimestriale
l in anul 5, 40% din suma reesalonata la plata, in patru rate trimestriale
