Potrivit asociației din industria lemnului Prolemn, lemnul de foc, peleții și bricheții au dispărut din ofertele marilor retaileri odată cu Ordonanța de Urgență care plafonează prețurile acestor produse. De asemenea, majoritatea companiilor care operează în acest sector spun că activitatea le va fi puternic afectată în contextul intrării în vigoare a Ordonanței 134/2022.
Lemnul de foc, peleţii şi bricheţii au dispărut din oferta marilor retaileri, la câteva zile după ce Ordonanţa de Urgenţă 134/2022 care plafonează preţul la materialele lemnoase necesare pentru încălzire în sezonul rece a intrat în vigoare, avertizează Asociaţia Industriei Lemnului – Prolemn.
Probleme după OUG privind plafonarea prețului lemnul de foc
Un sondaj realizat de către organizaţia profesională, în colaborare cu Comunitatea Forestierilor – Fordaq, arată că 93% dintre companiile din sector consideră că activitatea le va fi puternic afectată, direct şi indirect. Totodată, peste 70% dintre operatori estimează că va apărea penurie în piaţă, în special în zonele de câmpie, aflate la mare distanţă de resursa de lemn, iar securitatea energetică a celor mai vulnerabile comunităţi va fi afectată.
Cercetarea de specialitate relevă, în acelaşi timp, că operatorii economici de pe întreg lanţul valoric al distribuţiei lemnului vor aplica măsuri diferite, în contextul intrării în vigoare a Ordonanţei 134/2022.
Astfel, cei mai mulţi dintre respondenţi (44%) declară că vor factura separat lemnul de foc în plafonul impus de OUG 134 şi separat serviciile de transport, depozitare, despicare, paletizare, distribuţie etc. În contextul în care lemnul de foc are TVA de 5%, iar serviciile de 19%, preţul final plătit de populaţie pentru acelaşi produs (lemn de foc despicat, paletizat, distribuit) va creşte cu 7 – 10%, apreciază industria.
De asemenea, un alt segment de furnizori (22%) au menţionat că vor vinde lemnul ca sortimente de lemn rotund, nesortat, ceea ce va conduce la aplicarea unui TVA de 19%, cu o creştere directă de 14% a preţurilor pentru populaţie.
Mai mult, 16% dintre operatori susţin că vor rezilia contractele de exploatare a masei lemnoase, 11% vor rezilia contractele de furnizare, 18% că vor înceta producţia de lemn de foc, 29% că vor stoca produse până la modificarea ordonanţei, 30% că vor creşte exporturile pentru a limita pierderile pe piaţa internă.
Măsuri alternative propuse
Sondajul Prolemn şi Fordaq a urmărit şi identificarea opţiunilor considerate a fi cele mai fezabile pentru sprijinirea populaţiei şi asigurarea securităţii energetice. În acest sens, opţiunea preferată de către 35% dintre respondenţi este considerată introducerea de măsuri de sprijin (voucherele) doar pentru susţinerea consumatorilor celor mai vulnerabili. Concomitent şi complementar măsurilor de sprijin, măsura pentru rezolvarea situaţiei este creşterea volumului de masă lemnoasă disponibilă pe piaţă, urmând ca preţurile să fie reglate de piaţa liberă.
Alte opţiuni care au fost luate în considerare sunt: plafonarea preţurilor aplicată doar la prima punere pe piaţă (în rampă sau depozitul primar), preţul la consumatorul final fiind liber, stabilit în funcţie de serviciile suplimentare (transport pe diferite distanţe, despicare, uscare, paletizare etc.); plafonarea preţurilor să fie aplicată doar la Romsilva şi Unităţile Administrativ – Teritoriale (UAT), iar pentru companiile private nu trebuie impusă o plafonare; introduse alte măsuri de sprijin (ca voucherele), acordate nediferenţiat.
„Asociaţia Industriei Lemnului – Prolemn apreciază ca foarte pozitivă introducerea, prin Legea 286/2021, a cotei TVA reduse de 5% pentru livrările de lemn de foc pentru populaţie, având în vedere că cea mai mare parte a populaţiei celei mai vulnerabile economic şi social foloseşte lemn de foc pentru încălzire. Din păcate, efectul pozitiv al legii este limitat, deoarece prevederea nu se aplică pentru toate categoriile de resursă de lemn utilizate pentru încălzire. Astfel, este nevoie de o clarificare legislativă pentru aplicarea prevederii şi pentru deşeurile din industria lemnului redirecţionate ca resursă de încălzire pentru populaţie, care constituie o resursă importantă, de două milioane metri cubi, anual, precum şi pentru peleţi şi bricheţi”, susţine Cătălin Tobescu, preşedintele Prolemn.
OUG 134/2022 trebuie revizuit rapid
În viziunea specialiştilor, în perioada următoare este necesară revizuirea rapidă a OUG 134/2022, cu considerarea opţiunilor prezentate mai sus, este necesară o clarificare a Legii 286/2021, astfel încât cota de redusă de TVA să fie aplicabilă şi deşeurilor din lemn utilizate pentru încălzire, precum şi peleţilor şi bricheţilor; pe fond, resursa de lemn recoltată legal, sustenabil, este o resursă regenerabilă, disponibilă naţional, a cărei mobilizare poate ajuta la depăşirea actualei situaţii dificile de securitate energetică.
Datele Prolemn arată că România recoltează comercial doar 33% din creşterea pădurii, faţă de o medie europeană de 67%, cu un indice de recoltă comercială de sub 3 mc/an/hectare, în coada ţărilor europene.
Asociaţia Industriei Lemnului – Prolemn este o organizaţie non-guvernamentală, apolitică şi non-profit care promovează utilizarea sustenabilă a lemnului provenit din păduri gestionate durabil în diferite aplicaţii industriale. Constituită în anul 2020, asociaţia numără în prezent peste 30 de membri – companii din industria de prelucrare a lemnului.