După nouă luni anul acesta, afacerile reţelei de magazine LEM’S au ajuns la 162 de milioane de lei, depăşind cu 10 procente aceeaşi perioadă a anului trecut.
Reprezentanții rețelei de magazine spun că această creștere se datorează, printre altele, și investițiilor realizate în 2012 și 2013. „Avem, pe de o parte, produse şi programe aşezate pe verticală de la economic la premium plus și lux. Pe de altă parte, ne-am extins pe orizontală, astfel încât fiecare dintre aceste paliere de preţ să ofere mai multe opţiuni”, spune Adrian Rizea, director comercial LEM’S.
Potrivit acestuia, reţeaua LEM’S numără acum trei magazine proprii doar în Bucureşti: unul în Dristor, altul în Obor şi al treilea în Vulcan Value Center. Acesta din urmă este cel mai nou și cel mai mare, investiția ajungând la 2 milioane de lei. Noul spațiu măsoară 2000 de mp și se întinde pe doua niveluri. ”Cele trei magazine se întind pe suprafeţe mai mari de 1000 mp, fapt ce ne oferă posibilitatea să expunem o mai mare varietate de mobilier. (…) Capitala deţine acum prima poziţie în topul vânzărilor reţelei LEM’S”, mai spune Rizea.
De la începutul acestui an, LEM’S şi-a extins reţeaua cu alte două magazine de peste 1200 mp, situate în Oneşti şi Botoşani. Pentru deschiderea celor două magazine LEM’S s-au investit 2,5 milioane de lei. Lemet, unul dintre cei mai mari producători de mobilă la nivel naţional, a dezvoltat brandul de magazine LEM’S pentru desfacerea produselor sale. În prezent reţeaua LEM’S are cea mai mare acoperire la nivel naţional, peste 66.000 mp de retail amenajați în toate judeţele ţării la acelaşi standard. Atât în fabrica Lemet cât şi în reţeaua LEM’S activează peste 1.350 de angajaţi.
Fabrica Lemet din Câmpina a fost înfiinţată în 1991, în prezent halele de producţie acoperind o suprafaţă de peste 35.000 mp. Capacitatea actuală anuală de prelucrare a fabricii de mobilă Lemet este de aproximativ 3.500.000 de panouri prelucrate tip PAL.