Odată finalizată, achiziţia va dubla cota de piaţă a Lenovo în Germania şi o va urca pe poziţia a treia pe cea mai mare piaţă europeană de PC-uri. Compania rezultată din această tranzacţie va avea o cotă de piaţă de peste 14% în Germania şi aproximativ 7,5% pe piaţa de PC-uri din Europa de Vest. Acest acord contribuie de asemenea la extinderea Lenovo pe piaţa computerelor personale de consum şi internet mobil, care înregistrează o creştere ridicată.
“Acest acord este încă o mişcare îndrăzneaţă pentru Lenovo în vederea realizării strategiei pe termen lung. Va completa activitatea principală a Lenovo în sectorul PC-urilor, dar va aduce şi noi activităţi esenţiale pentru dezvoltare”, a declarat Yang Yuanqing, Lenovo Chief Executive Officer.
În baza acordului, Lenovo va iniţia o ofertă publică pentru toate acţiunile publice emise şi aflate în circulaţie ale Medion, pentru suma de 13 euro pe acţiune în numerar. Preţul ofertei reprezintă o primă de 29% peste preţul mediu de închidere pentru 30 de zile calendaristice anterioare şi o primă de 27% peste preţul mediu de închidere pentru 90 de zile calendaristice anterioare.
În cadrul unui acord separat, Gerd Brachmann, fondatorul şi CEO-ul companiei, a acceptat să nu participe la oferta publică, dar să vândă 40% din acţiunile emise şi aflate în circulaţie ale Medion către Lenovo pentru 13 euro pe acţiune. 80% din preţul de achiziţie va fi plătit către Gerd Brachmann în numerar şi 20% în acţiuni Lenovo. Oferta publică este condiţionată de un nivel minim de participare de cel puţin 15% din acţiunile emise şi aflate în circulaţie ale Medion de către alţi acţionari cu excepţia lui Gerd Brachmann.
Gerd Brachmann va rămâne acţionar majoritar – deţinând 20% din acţiuni – în cadrul Medion.
Săptămâna trecută, Lenovo şi-a anunţat rezultatele financiare în exerciţiul financiar 2010-2011, depăşind pentru prima dată 21 miliarde de dolari în termeni de venituri şi înregistrând creştere în fiecare regiune, fiecare segment şi fiecare linie de produse. Compania a depăşit în creştere piaţa globală cu 28.2%, până la un nivel de 7,4%. În plus, şi-a îmbunătăţit profitabilitatea şi cota de piaţă în Europa de Vest şi Germania.
Barclays Capital acţionează în calitate de consultant financiar unic al lui Lenovo în legătură cu această tranzacţie.