Lenovo ar putea face o ofertă canadienilor de la Blackberry, care nu trec prin cea mai bună perioadă, scrie Wall Street Journal.
Dacă Lenovo va cumpăra BlackBerry, ar fi cea mai mare şi mai importantă achiziţie a unei companii chinezii din Vest. Luna trecută, Shuanghui International Holdings a finalizat preluarea Smithfield Foods pentru 4,7 miliarde de dolari, cea mai mare achiziţie a unei firme americane de către o companie chineză.
Lenovo este o companie de tehnologie personală cu o cifră de afaceri de 34 miliarde dolari şi cel mai mare producător global de computere personale, care deserveşte clienţi din peste 160 de ţări. În primul trimestru, Lenovo a devenit al patrulea cel mai mare furnizor de telefoane mobile inteligente din lume şi a înregistrat cea mai mare creştere din clasamentul primilor cinci producători, cu o ascensiune de 132%. Succesul repurtat de telefoanele mobile Lenovo este demonstrat de rezultatele din China, unde compania este al doilea furnizor de telefoane smartphone, cu o creştere anuală impresionantă de 121%.
Lenovo avea în trimestrul doi o cotă de piaţă de 4,7% pe segmentul smartphone-urilor, iar Blackberry 2.7%.