Conform cercetării, poziţionarea Lenovo este susţinută de creşterea şi succesul repurtat de către companie în Rusia, Germania, Danemarca şi Liban, unde deţine prima poziţie.
Printre obiectivele Lenovo pentru perioada următoare se află dezvoltarea strategiei PC+, depăşirea zonei PC-urilor şi tabletelor, acoperind şi piaţa telefoanelor inteligente. De altfel, în ultimul an, telefoanele Lenovo au fost lansate în Rusia, cu intenţia clară de a aduce compania în clasamentul primilor cinci jucători în următorii trei ani.
Lenovo este o companie de tehnologie personală cu o valoare de piaţă de 30 miliarde de dolari, şi cel de-al doilea furnizor de computere personale din lume, care deserveşte clienţi în peste 160 de ţări.
Formată în urma achiziţionării de către Lenovo Group a fostei Divizii de Computing Personal a IBM, compania deţine o lnie de produse care include computerele personale comerciale marca Think şi de consum marca Idea, precum şi servere, staţii de lucru şi o familie de dispozitive de internet mobil, incluzând tablete şi smartphones.
Compania Lenovo, inclusă în clasamentul Fortune 500, deţine centre de cercetare importante în Yamato (Japonia), Beijing (China) şi Raleigh (Carolina de Nord, SUA).
Sursa: Agerpres