Leon, o premieră în România. Gruia Stoica: Primul automotor DMU fabricat după al Doilea Război Mondial

Gruia Stoica

SURSA FOTO: Grupul GRAMPET

Gruia Stoica, președinte GRAMPET, o oferit mai multe informații despre Leon, primul automotor DMU (Diesel Multiple Unit) fabricat în România după cel de-al Doilea Război Mondial. Este o adevărată premieră.

Gruia Stoica, președintele GRAMPET, a explicat într-un interviu că Leon are o semnificație importantă. Este primul automotor DMU (Diesel Multiple Unit) fabricat în România după cel de-al Doilea Război Mondial.

Gruia Stoica spune că Leon este o dovadă că se poate

Potrivit președintelui GRAMPET, Leon este „mult mai mult decât un tren, este o dovadă că se poate”. El spune că proiectul s-a născut din sinergia a 155 de ani de istorie a Electroputere VFU Pașcani și susținut de expertiza a 180 de specialiști.

Totodată, întruchipează visul companiei de „a readuce la viață măiestria românească în construcția de material rulant”. Este și un „simbol al revitalizării industriei feroviare autohtone”.

El a explicat și semnificația din spatele numelui. Potrivit președintelui GRAMPET, în spatele numelui Leon se află „o poveste personală”, care îl emoționează profund.

Numele a fost inspirat din cel mai tânăr membru al familiei lui, un „simbol al viitorului și al continuității”.

„La fel cum Leon va duce mai departe numele familiei, sper ca acest tren să ducă mai departe tradiția și pasiunea noastră pentru inginerie. Este un tribut adus valorilor pe care le prețuiesc: credința, generozitatea și respectul pentru familie.

În trecut, nobilii lăsau în urmă fântâni și biserici, dar noi, la GRAMPET, lăsăm proiecte durabile pentru România”, a declarat Gruia Stoica într-un interviu pentru Forbes.

Leon este un tren creat cu meticulozitate și atenție la detalii

Gruia Stoica a explicat apoi că Leon este „un tren creat cu meticulozitate și atenție la detalii”, exact așa cum și-a dorit. Are 30.000 de km de teste la activ și este certificat CE. Astfel, poate circula oriunde în Europa.

De asemenea, este vorba despre un automotor diesel, o alegere pragmatică „având în vedere că 62% din rețeaua feroviară a României nu este electrificată”.

Componența sa include trei vagoane, a mai spus președintele GRAMPET. Potrivit explicațiilor oferite de el, designul interior este modern și confortabil și oferă o zonă VIP, cu fotolii business.

Trebuie menționat și că Leon are:

  • o capacitate totală de 155 de locuri pe scaune ergonomice;
  • aer condiționat;
  • spații speciale pentru bagaje mari și biciclete.

Pasagerii se vor bucura și de ferestre cu vedere panoramică, izolație fonică și sisteme audio-vizuale de informare

„Leon este un tren creat cu meticulozitate și atenție la detalii, exact așa cum mi-am dorit. Are 30.000 de km de teste la activ și este certificat CE, ceea ce înseamnă că poate circula oriunde în Europa. Este un automotor diesel, o alegere pragmatică având în vedere că 62% din rețeaua feroviară a României nu este electrificată. Componența sa include trei vagoane. Designul interior este modern și confortabil și oferă o zonă VIP, cu fotolii business.

Leon are o capacitate totală de 155 de locuri pe scaune ergonomice, aer condiționat și spații speciale pentru bagaje mari și biciclete. Pasagerii se vor bucura de ferestre cu vedere panoramică, izolație fonică și sisteme audio-vizuale de informare. Leon este echipat cu rampe de acces pentru persoane cu dizabilități și toalete ecologice, una fiind adaptată pentru nevoile persoanelor cu dizabilități locomotorii.

Tracțiunea este asigurată de două Power-Pack-uri MTU de câte 390 kW fiecare, eficiente din punct de vedere al consumului de combustibil și respectând normele de poluare III B”, a completat el.