"Sunt din ce în ce mai puţine state membre care se opun acestei decizii, ceea ce înseamnă că nu va exista o minoritate de blocaj. E foarte probabil să nu existe o minoritate de blocaj şi în condiţiile respective, decizia ar urma să se adopte, deci toate statele membre ar fi obligate să primească un număr de imigranţi conform propunerii Comisiei Europene. Vedem că există în momentul de faţă un sprijin din ce în ce mai masiv pentru ce a propus CE, mai precis cotele obligatorii, şi este o chestiune care ne deranjează", a declarat Leonard Orban, joi seară, la Digi 24.
El a reiterat că poziţia României la Consiliul JAI de săptămâna viitoare rămâne neschimbată. Orban a susţinut că la această reuniune există şi domenii în care se va putea negocia, cum ar fi sancţiunile economice pentru statele membre care nu acceptă numărul impus de imigranţi.
"Chestiunile financiare probabil că vor mai fi negociate. Ce s-ar putea să nu mai fie negociat e vorba de cifră şi repartizarea migranţilor conform propunerii făcute iniţial", a spus consilierul prezidenţial.
El a menţionat că există o prevedere în propunerea Comisiei Europene care spune că, dacă un stat membru nu preia imigranţi sau preia mai puţin decât cota alocată, ţara respectivă va trebui să plătească pentru un fond în proporţie de maximum 0,002% din PIB sau, dacă preia parţial numărul de imigranţi, suma va scădea.
"Asta s-ar putea să rămână şi prevederea, e valabilă pentru un singur an. Poate să rămână sau poate să fie eliminată sau să fie eliminată acea limitare în timp", a completat Orban.
În ceea ce priveşte gardul pe care Ungaria intenţionează să-l construiască la graniţa cu România, Orban consideră că aceasta nu este o soluţie pe termen mediu şi lung.
"Este discutabilă această chestiune. Eu vă spun punctul meu de vedere. Gardul nu este o soluţie. Trăim într-o Europă a secolului XXI, care ar trebui să fie deschisă faţă de exterior, şi a te înconjura cu garduri nu e o soluţie. Am văzut şi la americani ce se întâmplă, au construit gardul acela la graniţa cu Mexic. Cât au limitat din afluxul de imigranţi? Puţin. Nu cred că este o soluţie", a mai declarat consilierul prezidenţial. AGERPRES