"Eu personal am fost implicat direct în aceste negocieri şi sunt extrem de dezamăgit. (…) Nu numai că am investit peste un miliard de euro, nu numai că am depus eforturi să avem graniţe foarte bine păzite din punct de vedere tehnic, am investit inclusiv la nivelul oamenilor implicaţi în proces şi acum constatăm că pe nişte criterii absolut arbitrare suntem pur şi simplu amânaţi până cel mai probabil în luna februarie", a spus Leonard Orban.

Întrebat care sunt vinovaţii în cazul amânării luării unei decizii în cazul aderării României la Schengen, el a arătat că ‘sunt multe lucruri care nu funcţionează suficient de bine’.

"E anormal să lăsăm asemenea decizii, să încălcăm reguli care există în tratatele UE şi nu numai în tratatul de aderare al României şi Bulgariei la UE, să le lăsăm la nivelul arbitrariului, subiectivismului şi să primeze considerente uneori electorale", a adăugat ministrul Afacerilor Europene.

El a mai susţinut că dacă se va întâmpla ceva puternic negativ în cadrul Uniunii Europene, lărgirea spaţiului Schengen ar putea fi amânată.

"Uitaţi-vă la evoluţiile din UE, la incertitudinea care planează asupra zonei euro. Dacă se întâmplă ceva puternic negativ vă daţi seama că lărgirea spaţiului Schengen va fi scoasă de pe agenda comunitară. Sper să putem adera cât mai devreme posibil", a precizat Leonard Orban.

El a subliniat că marea majoritate a statelor europene a susţinut soluţia de compromis.

"Franţa şi Germania au susţinut puternic această soluţie de compromis la care am ajuns, dar au fost aceste două state care au spus pur şi simplu "nu". Acţiunile le cunoaştem cu toţii, ţin mai degrabă de chestiuni interne şi nu de gradul de pregătire al României şi aşa-numitul nivel de încredere pe care decidenţii din aceste două state l-au instituţionalizat", a completat Leonard Orban.

El a refuzat să comenteze posibila remaniere a ministrului Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, pentru ratarea aderării la Schengen.

Leonard Orban a participat la reuniunea grupului lărgit al Partidului Popular European, care se desfăşoară la Parlament.
Sursa: Agerpres