Așadar, antrenorul a făcut un anunț neașteptat. Acesta a spus că va renunța la funcție, iar decizia este una grea atât pentru el, cât și pentru club.

Antrenorul a făcut un anunț dificil

„Fac un anunţ care nu va cădea bine pentru club, dar este ultima seară când voi mai avea o colaborare cu FCSB. E o decizie grea şi pentru mine, dar şi pentru club, însă am motive personale care m-au făcut să iau această decizie.

Nu este uşor, dar trebuie să o iau. Vali Agăseală va avea demisia mea mâine, pe birou. Indiferent că am contribuit sau nu am contribuit, eu cred că am ajutat echipa!”, a declarat Leonard Strizu.

Leonard Strizu a salutat revenirea lui Mihai Stoica pe banca tehnică

Anterior, Leonard Strizu a spus că cei de la FCSB respectă decizia luată de către Comisia de Disciplină din cadrul Federației, menționând că se așteptau la acest lucru. De asemenea, el a salutat revenirea lui Mihai Stoica (57 de ani), managerul general al clubului, pe banca tehnică a echipei.

„Respectăm decizia Federației, ne așteptam, nu ne-a prins nepregătiți. Salut revenirea lui Mihai Stoica pe bancă, ceea ce oferă un plus echipei vizavi de moral și încredere. Indicațiile tehnico-tactice se vor da cum s-au dat și până acum.

Nu trebuie să-și facă nimeni probleme că echipa va suferi din acest punct de vedere”, a precizat Leonard Strizu, în cadrul conferinței de presă de înaintea meciului cu „lupii galbeni”, conform gsp.ro

Amintim că FCSB nu va mai putea conta pe Pintilii la meciurile oficiale în următoarea lună. El a fost suspendat pentru 4 meciuri de către Comisia de Disciplină, motivul fiind că s-a comportat ca un antrenor, deși nu avea acest drept. Comisia a fost sesizată de șeful Școlii de Antrenori, Lucian Burchel.

Cele 4 jocuri vor însemna finalul campionatului regulat, la care se va adăuga și prima rundă din play-off. După această etapă, Liga 1 se va opri pentru două săptămâni și se va relua abia în wekeend-ul 1-2 aprilie, abia atunci Pintilii va putea să revină pe banca roș-albaștrilor, scrie sursa menționată.

De asemenea, Pintilii nu va avea voie nici la vestiare, înainte, în pauza și după terminarea partidelor. În schimb, sancțiunea nu se referă și la ședințele de pregătire, pe care Mihai le va putea conduce în continuare.