Compania Leoni AG, producător de sisteme de cablare şi panouri de bord auto, ar putea muta o parte din producţia din România în alte ţări unde sunt costuri de muncă mai mici, precum Moldova şi Ucraina, potrivit datelor transmise Ministerului Economiei de Onoriu Dan, ministru consilier în cadrul Biroului de Promovare Comercială Economică (BPCE) din Berlin.
'Conducerea concernului (Dieter Belle – CEO) anticipează o scădere a vânzărilor în anul curent şi reducerea locurilor de muncă. Afluxul mare de comenzi din cursul anului trecut, în condiţiile unui număr insuficient de angajaţi, îndeosebi la locaţiile de producţie din România, s-au dovedit obstacole dificile, prin faptul că au trebuit făcute angajări masive, ajungându-se la 16.000 de angajaţi, chiar în anul în care salariul minim a fost majorat (neaşteptat de mult) la 1,40 euro/oră. Această situaţie are drept efect că, în loc să ofere o marjă de profit estimat de 7%, proiectele din România, cu o cifră de afaceri de circa 300 milioane euro în următorii 6-7 ani să asigure profituri de numai 2%, înainte de taxare şi asta numai în condiţiile unei restructurări care va înghiţi circa 25 de milioane de euro', informează Onoriu Dan.
Potrivit acestuia, compania Leoni AG a precizat că analizează posibilităţile de redimensionare a locurilor de muncă în ţările în care costul forţei de muncă a crescut (cazul României), 'astfel încât acestea să fie reduse de la 9.000 în prezent, la 5.000'.
'S-a precizat însă că grupul Leoni nu va renunţa, în nici un caz, la locaţia de producţie România, ci va transfera o parte din producţia realizată aici în alte ţări din Europa de Est, cu costuri de muncă mai mici, precum Moldova şi Ucraina, unde salariile sunt de numai 60-70% din nivelul de salarizare al României. În Europa de Est, Leoni are fabrici în Polonia, România, Rusia, Serbia, Slovacia şi Ucraina', menţionează sursa citată.
Sursa: Agerpres