Leonidele 2023 sunt vizibile pe cerul României
Leonidele 2023 oferă românilor șansa de a se bucura de cea mai spectaculoasă ploaie de stele de pe cerul României. Această ploaie de meteoriți este deja vizibilă.
Mai precis, Leonidele 2023 pot fi văzute în perioada 6-30 noiembrie. Cu toate acestea, în noaptea de 17 spre 18 noiembrie, românii vor avea parte de un spectacol mult mai impresionant, deoarece acest fenomen va fi mult mai vizibil din România.
În cursul acestei nopți, vom avea posibilitatea să admirăm în jur de 10-15 leonide pe oră. Fenomenul leonidelor constă în meteoriți și meteori care traversează cerul cu o viteză uimitoare, de până la 71 de kilometri pe secundă. Ei sunt considerați cei mai rapizi din univers, fapt care aduce un plus de spectacol acestei ploi de stele.
Când leonidele 2023 își vor face prezența, ele vor genera adevărate „furtuni de stele” pe cer, oferind privitorilor ocazia de a contempla mii de stele căzătoare într-un interval de timp destul de scurt.
Această ploaie de stele, numită astfel datorită constelației Leo (Leul), aduce meteoriți care devin adevărate bile de foc, mari și strălucitoare, persistând pe cer pentru un interval de timp mai lung decât meteoriții obișnuiți.
Această priveliște spectaculoasă este rezultatul particulelor de resturi ale cometelor și fragmentelor de asteroizi care călătoresc în jurul Soarelui.
Atunci când aceste comete traversează sistemul nostru solar, ele lasă în urmă o dâră de praf, iar atunci când Pământul trece prin această dâră, particulele intră în atmosferă și produc furtuna de stele cunoscută sub numele de leonide.
Cum te poți pregăti pentru a vedea mai bine această ploaie de stele
Observarea optimă a fenomenelor astronomice de tipul leonidelor se realizează în locuri cu cer senin și lipsit de poluarea luminii artificiale. În astfel de condiții, privirea către cer oferă posibilitatea unei observații mai eficiente a meteoriților și a frumuseții peisajului astronomic.
În mod obișnuit, în marile orașe, numărul „stelelor căzătoare” care pot fi observate este mic. Cea mai bună opțiune este să alegem un loc la țară sau la munte. Până și o zonă la marginea orașelor mari poate oferi mai multe șanse de a observa mai bine acest fenomen.
Pentru a observa Leonidele nu este nevoie de un instrument special. Recomandăm, însă, studierea cerului timp de cel puțin o oră.