Leul și-a continuat luni cursa incredibilă de apreciere în fața euro, fiind pe cale să înregistreze încă o zi cu cea mai bună evoluție dintre monedele principale din regiune, grație intrărilor de valută din partea investitorilor străini atrași de randamentele oferite de titlurile de stat românești.
BNR a anunțat luni un curs de referință al euro de 4,4231 lei, în scădere cu 2,20 bani (0,49%) față de vineri, ceea ce reprezintă cel mai mic nivel din ultimele 7 luni și jumătate.
Un curs mai mic decât cel de azi s-a înregistrat abia în 10 mai, de 4,4165 lei.
La scurt timp după anunțarea referinței de către BNR, cursul a cooborât pe interbancar sub nivelul de 4,42 lei, minimul zilei fiind de 4,4170 lei.
Față de închiderea de vineri de pe interbancar, leul câștiga luni circa 0,75% pe interbancar în jurul orei 14:00, în vreme ce forintul maghiar se deprecia ușor, cu 0,05%, până la 290/euro, iar zlotul polonez se întărea cu 0,25%, până la 4,0736/euro.
În ceea ce privește cursul dolarului american, BNR a anunțat o referință de 3,3468 lei, în scădere cu 1,68 bani (0,50%).
Gramul de aur a fost cotat la 178,9279 lei, cu 71,88 bani mai mult, (0,40%), faţă de valoarea anunţată vineri, respectiv 178,2091 lei.