Leul si-a continuat astazi trendul descendent din ultimele zile, incheind saptamana cu o depreciere de 1,4% in fata monedei europene. La inchiderea sedintei de tranzactionare, a reiesit valoarea de 3,6059 lei pentru un euro, fiind cea mai mare valoare a euro din 8 iulie pana in prezent. Ca o mentiune, in 7 iulie, cursul oficial a fost de 3,6066 lei pentru un euro, iar de atunci nu s-au mai inregistrat valori peste 3,60. Daca acum aproape doua luni a inceput perioada de intarire, trebuie precizat
Leul si-a continuat astazi trendul descendent din ultimele zile, incheind saptamana cu o depreciere de 1,4% in fata monedei europene. La inchiderea sedintei de tranzactionare, a reiesit valoarea de 3,6059 lei pentru un euro, fiind cea mai mare valoare a euro din 8 iulie pana in prezent. Ca o mentiune, in 7 iulie, cursul oficial a fost de 3,6066 lei pentru un euro, iar de atunci nu s-au mai inregistrat valori peste 3,60. Daca acum aproape doua luni a inceput perioada de intarire, trebuie precizat ca aceasta a culminat acum o luna, pe 7 august, cand leul a fost chiar la recordul anului, scazand pentru doua zile sub pragul psihologic de 3,50 si atingand valoarea de 3,4719 lei pentru un euro.
In deschiderea sedintei de astazi cotatia era pe la 3,5750 lei/euro, iar trendul de depreciere a fost practic constant. Abia dupa mijlocul sedintei graficul s-a mai domolit si nivelul valorii a ramas relativ constant. Fata de dolarul american deprecierea a fost si mai puternica astazi, USD urcand peste pragul de 2,50 pana la 2,5318 lei/dolar, marcand un avans de 3,2%.
Singurele motivatii viabile pot fi perspectivele sumbre din zona euro, mai ales dupa ce Banca Centrala Europeana nu a redus dobanda-cheie, pastrand-o la 4,25%, pe fondul incetinirii cresterii economice. Astfel, deoarece este o moneda utilizata in Uniunea Europeana, leul a avut de pierdut odata cu celelalte monede din regiune. Zlotul polonez a pierdut si el 1,39% (3,4332 zloti/euro), forintul maghiar a pierdut 1,35% (241,95 forinti/euro) iar coroana ceha a pierdut 0,16% (24,8220 coroane/euro). Un avantaj al faptului ca nu fac parte din UE au avut alte monede din regiune, care nu au avut mult de pierdut, ba chiar dimpotriva. Kuna croata s-a intarit cu 0,05% (7,1345 kune/euro), lira turceasca a castigat 0,12% (1,7659 lire/euro), grivna ucraineana a castigat 1,65% (6,9109 grivne/euro), iar rubla ruseasca a castigat si ea 0,95% (36,2945 ruble/euro).