Leul a pierdut teren în raport cu euro şi dolarul, dar s-a apreciat faţă de franc

Leul s-a depreciat, vineri, în raport cu moneda europeană, cursul anunţat de Banca Naţională a României (BNR) fiind de 4,5006 lei pentru un euro, în creştere cu 0,5 bani (+0,11%) faţă de valoarea din ziua precedentă, când un euro a fost cotat la 4,4956 lei.

În acelaşi timp, moneda naţională a pierdut teren şi în faţa dolarului american, până la valoarea de 4,2283 lei, în creştere cu 2,43 bani (+0,58%) în comparaţie cu anunţul din şedinţa de joi, respectiv de 4,2040 lei/dolar. 

Leul s-a apreciat în raport cu francul elveţian, cursul anunţat fiind de 4,2186 lei, mai puţin cu 0,05 bani (-0,11%), raportat la cotaţia anterioară, de 4,2236 lei pentru un franc elveţian. 

Gramul de aur s-a ieftinit, vineri, cu 1,1575 lei (-0,68%), până la 166,7539 lei, de la 167,9114 lei, cât se anunţase în şedinţa precedentă.

SURSA: Agerpres