Practic, în această dimineață în piețele financiare se simțea un optimism privind o stopare a crizei din zona euro, leul întărindu-se până aproape de 4,305 lei. Totuși, declarația din partea Băncii Centrale Europene (BCE), conform căreia o forțare a sectorului privat pentru a-și asuma pierderile din ajutoarele financiare acordate în zona euro va induce un risc privind stabilitatea financiară, a agitat piețele.
Rămâne astfel de văzut cum va rezista leul presiunilor venite din partea unor investitori redeveniți nervoși, pe fondul declarațiilor contradictorii ale autorităților europene.
Impactul tensiunilor din piețe s-a văzut și pe cursul euro/dolar, care, deși în această dimineață creștea peste 1,38, în jurul prânzului aluneca spre 1,37, iar această depreciere a monedei europene s-a resimțit și în cursul de referință dolar/leu, care a urcat cu 0,40 (1,25 bani), până la 3,1455 lei.
Leul se întărește încă puțin la referința BNR, însă piețele au redevenit nervoase
13 octombrie 2011, 13:21
Ultima modificare în 13 octombrie 2011, 16:21
După ce în cursul acestei dimineți leul își continua întărirea în fața euro, pe fondul speranțeipiețelor că liderii europeni vor găsi cât mai repede o soluție la criza din zona euro, spre ora 13:00, când BNR culege cotațiile pentru a stabili cursul de referință, leul pierdea iar teren. Totuși, revenirea pe depreciere nu a fost atât de amplă, cursul euro anunțat de BNR coborând cu 0,16% (0,69 bani), până la 4,3148 lei.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri economice
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri economice
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook