Moneda națională s-a depreciat joi la referința BNR cu 0,42% (1,79 bani) în raport cu euro, până la un curs de 4,3081 lei, ceea ce reprezintă cel mai mare curs din acest an.
Practic, după ce inițial a deschis sesiunea valutară de joi alunecând dincolo de 4,31/euro, leul a înregistrat la referința BNR un curs apropiat, de 4,3081/euro, cumva în ton cu mișcarea suferită de majoritatea valutelor din regiune, dar cu o amploare mai mică.
Referința de azi reprezintă minimul anului pentru leu în raport cu euro. Cu puțin timp înainte ca BNR să anunțe cursurile de referință, un dealer declara pentru Capital că leul pare mai puțin afectat, în condițiile în care și volumele din piață erau ca într-o zi normală.
“În prezent, leul se tranzacționeză între 4,305 și aproape 4,31. Volumele sunt totuși normale, de circa 85 milioane euro până la această oră. Față de participanții obișnuiți la piață, nu am văzut pe altcineva. Nu se poate spune că avem presiune pe leu din partea unor vânzători, iar altcineva să încerce să aducă înapoi cursul, întrucât asta s-ar fi văzut pe volume”, ne-a declarat un dealer.
Mai afectate par a fi în continuare zlotul și forintul. Dacă în prima parte a zilei, zlotul trecuse de 4,48/euro, în prezent nu a recuperat prea mult, fiind pe la 4,47/euro. Forintul însă se tranzacționează pe la 292,5/euro, după ce dimineață a deschis dincolo de 295/euro.
“Leul pare puțin mai protejat sau mai puțin afectat, dar fără a exista o presiune deosebită în piață într-un sens sau altul”, a spus dealerul.