BNR a anunţat azi un curs de referinţă pentru euro de 4,3625 lei, cel mai mare din 30 iunie 2010, când de fapt s-a înregistrat şi maximul istoric, de 4,3688 lei. Practic, leul a bifat azi a şaptea şedinţă consecutiv de scădere, pierzând încă aproape un ban. Din 28 decembrie şi până azi, leul a pierdut 1,75%, de la 4,2875 lei până la 4,3625 lei.
În mod surprinzător ar părea faptul că leul s-a mişcat decorelat faţă de regiune în sens negativ pentru a doua zi la rând. De obicei, leul ori se aprecia mai puternic decât regiunea, ori se deprecia mai puţin. Dar azi şi ieri leul s-a depreciat, pe când monedele din regiune s-au apreciat.
Spre exemplu, forintul a câştigat azi circa 1% în raport cu euro, cursul coborând până la 312,95/euro, în vreme ce zlotul s-a întărit cu 0,5%, până la 4,47/euro.
Practic, după ce anul trecut a reuşit să înregistreze cea mai bună performanţă din regiune în raport cu euro, în primel zile din acest an leul pare să încaseze toate loviturile parate cu un an în urmă cu ajutorul BNR.
„În principiu, leul nu reprezintă o piaţă liberă. Dacă la 4,29/ euro BNR cumpăra euro, acum la 4,36/euro BNR vinde euro. Nu prea există o corelaţie cu pieţele. Dacă piaţa ar fi fost liberă, atunci când investitorii cumpărau sau vindeau regiunea, trebuia să vedem mişcări corelate pe cele patru monde ale regiunii. Cum sunt probleme în zona euro, investitorii se uită la aceste monede emergente şi dintre toate văd leul supraapreciat”, a explicat un dealer pentru Capital.
Potrivit lui, dacă leul s-ar fi depreciat cât de cât corelat cu zlotul şi forintul pe finalul anului trecut, acum s-ar fi întors cu regiunea spre niveluri mai bune.
„Investitorii se uită şi văd leul mai tare decât zlotul şi observă că România nu are vreu avantaj competitiv faţă de Polonia. Dacă ne-am fi depreciat cu regiunea, acum ne-am fi apreciat şi noi. BNR nu este interesată de vreun nivel al cursului, ci de evitarea volatilităţii, vrând un interval cât mai strâmt. Dacă BNR nu ar interveni în piaţă, leul s-ar deprecia cu aproximativ 5% de la nivelul de acum. Consider că prin politica pe care o duce BNR încearcă să amâne ceva inevitabil”, a adăugat dealerul.
Acesta spune că toate ţările încearcă să-şi deprecieze moneda pentru a căpăta un mic avantaj competitiv.
„Ceea ce face BNR este să pună o frână unui lift care cade. Singurul factor de apreciere ar putea veni din majorările de capital ale băncilor sau din intervenţiile BNR”, spune dealerul.
Legat de presiunea pe aprecierea leului pe care ar putea-o exercita schimbarea de valută de către bănci, rezultată din eliberarea de provizioane prin trecerea la IFRS, el spune că nu va fi un impact semnificativ în piaţă.
„Tocmai pentru a evita fluctuaţiile bruşte pe curs, BNR se pare că a stabilit un calendar în care băncile vor avea permisiune să vând valuta. Practic, BNR va interveni în piaţă fără să consume muniţie (rezervă valutară n.r.). Va trage cu pistolul, dar cu muniţia băncilor”, conchide dealerul.
Leul, cade neîncetat. Cursul euro trece de 4,36 lei şi se apropie de maximul istoric
10 ianuarie 2012, 15:38
Ultima modificare în 10 ianuarie 2012, 17:38
Leul a continuat să pierdă teren în faţa euro la referinţa BNR, pentru a şaptea sesiune consecutiv, cursul urcând la peste 4,36 lei, cea mai mare valoarea din ultimele 19 luni. Dealerii spun că investitorii mizează în prezent mai mult pe deprecierea leului, pe care îl văd prea întărit faţă de regiune şi se aşteaptă la noi minime istorice pentru leu.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri economice
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri economice
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook