Moneda naţională şi-a continuat marşul triumfal în faţa euro la referinţa BNR, cursul coborând până la cel mai mic nivel din 31 august încoace, în condiţiile în care principalele monede din regiune se depreciau chiar consistent.
BNR a anunţat azi o un curs de referinţă al euro de 4,4675 lei, în coborâre cu încă 0,72 bani (0,16%). Un nivel mai scăzut deâct cel de azi a fost atins în 31 august, când BNR a anunţat o referinţă de 4,4595 lei.
În regiune, zlotul şi forintul scădeau în faţa euro. În vreme ce zlotul polonez ppeste 0,8%, până la 286,22/euro.
În ceea ce priveşte dolarul american, BNR a anunţat o referinţă de 3,3954 lei, în coborâre cu 2,51 bani (0,73%).
ORA 11.20
În această dimineață, leul continua să câștige teren în fața monedei europene, cursul coborând la un moment dat chiar sub 4,46 lei, după cei joi și vineri a înregistrat aprecieri substanțiale în raport cu euro, grație investitorilor străini atrași de randamentele bune oferite de leu în raport cu stabilitatea politică pe care ei o întrevăd în România.
La puțin timp după ora 10:00, euro s-a tranzacționat pe interbancar în jurul a 4,458 lei, coborând brusc de la peste 4,47 lei.
Apoi, cursul a revenit ușor peste 4,46 lei, astfel că în jurul orei 11:20 euro se tranzacționa în jurul nivelului de 4,465 lei.
Față de închiderea de vineri de pe interbancar, leul marca o apreciere cu circa 0,17%, înregistrând încă o dată cea mai bună evoluție din regiune.
În același timp, zlotul polonez se deprecia cu 0,1%, iar forintul maghiar scădea cu 0,07%.
Vineri, BNR a anunțat un curs de referință de 4,4747 lei,
Aprecierea puternică a leului s-a datorat în special intrărilor de valută din partea investitorilor străini care au cumpărat masiv titluri de stat emise de Ministerul de Finanțe pe 2 ani și pe 5 ani. Practic, stabilitatea politică și un nou acord cu FMI au fost principalele motive care au făcut din leul