Pana nu cu mult timp in urma ne obisnuisem ca dolarul sa aiba in raport cu leul un trend aproape continuu ascendent. Dar, odata cu schimbarea de tactica a BNR ce consta in acea atat de mediatizata depreciere a dolarului "in dinti de ferastrau", trendul ascendent pe care valuta americana il urma, aproape fara exceptie, a fost intrerupt. Saptamana trecuta s-a dovedit din acest punct de vedere a fi una extrem de imprevizibila pentru operatorii pietei valutare si daca nu ar fi intervenit deprecierea
Pana nu cu mult timp in urma ne obisnuisem ca dolarul sa aiba in raport cu leul un trend aproape continuu ascendent. Dar, odata cu schimbarea de tactica a BNR ce consta in acea atat de mediatizata depreciere a dolarului „in dinti de ferastrau”, trendul ascendent pe care valuta americana il urma, aproape fara exceptie, a fost intrerupt. Saptamana trecuta s-a dovedit din acest punct de vedere a fi una extrem de imprevizibila pentru operatorii pietei valutare si daca nu ar fi intervenit deprecierea leului din ziua de joi 24 ianuarie 2002 am fi asistat, pentru prima data in ultimii ani, la o saptamana caracterizata prin intarirea zilnica a leului in raport cu valuta americana.
Dolarul a pierdut in perioada 21-25 ianuarie 2002, 352 de lei (1,1%) fata de valoarea pe care o avea la 21 ianuarie 2002, in vreme ce euro a scazut cu 797 lei (3%) fata de acelasi moment. Comparativ cu inceputul anului, leul s-a apreciat in termeni nominali cu 0,37% fata de dolarul american si cu 4,12% in raport cu moneda unica europeana. Acest eveniment ar putea fi considerat insa unul conjunctural, determinat de o serie de factori cu influenta de moment, deprecierea pe termen lung a leului in raport cu cele doua monede de referinta (dolarul american si euro) nefiind pusa sub semnul intrebarii de aceste evolutii.
Bancile au ramas fara lei
„Cred ca situatia aceasta reflecta o volatilitate crescuta a pietelor internationale. Romania, de data aceasta, pare a fi conectata la ceea ce se intampla in exterior. Privind insa la nivelul intregului an si comparand cu ceea ce s-a intamplat cu raportul de schimb in anul care tocmai a trecut, putem spune ca in 2002 rolul de ancora antiinflationista a cursului va fi mult diminuat. Deficitul de cont curent a fost destul de mare in 2001, iar o dilatare in continuare a lui ar putea avea efecte destabilizatoare asupra economiei. De aceea cred ca in 2002 vom avea o depreciere foarte apropiata ca valoare de inflatie”, declara analistul financiar Aurelian Dochia.
Faptul ca evolutia cursului de schimb din intervalul 21-25 ianuarie este doar o situatie conjuncturala e confirmat si de unii dintre actorii pietei valutare. Se pare ca unele banci au ramas fara lei, ca urmare a unor operatiuni facute pe piata monetara si valutara. „Emisiunile de titluri de stat ale Ministerului de Finante au fost supralicitate, aceasta din urma reusind sa atraga peste o mie de miliarde de lei, fata de 500 de miliarde cat isi propusese initial”, declara Marius Pacurari, dealer la West Bank Cardine Group.
32.500 lei pentru un dolar la 31 ianuarie 2002
Bogdan Mihoc, directorul Directiei Trezorerie din cadrul HVB Romania, amintea ca „tot in aceasta perioada s-au efectuat platile catre bugetul statului.” Ca urmare piata
s-a confruntat cu o foame de lei care in conditiile unor dobanzi ce in unele zile au atins si nivelul de 60%, a putut fi „astamparata” mai avantajos doar prin vanzarea de valuta. In conditiile in care piata era deja saturata cu dolari intrati pe piata prin intermediul BNR, care a vrut sa tina sub control speculatiile initiate anterior de anumite banci, s-a creat un surplus de valuta ce a determinat o cadere a cursului.
Pentru sfarsitul lunii ianuarie, dealerii de pe piata interbancara apreciaza ca dolarul nu va depasi valoarea de 32.500 lei.
Operatiuni pe piata monetara
Perioada Depozite Tranzactii
Medie zilnica Dobanda medie Medie zilnica Dobanda medie
(mld. lei) (% pe an) (mld. lei) (% pe an)
dec. 2001 28.673,3 34,81 2.800,7 32,93
17-23 ian. 29.189,3 35,11 1.756,3 38,82
22 ian. 28.198,8 35,31 2.309,5 40,32
23 ian. 27.391 35,26 2.272,2 39,52
Operatiuni pe piata valutara (echiv. mil. USD)
Operatiunea Medie zilnica
in dec. 2001 17-23 ian. 22 ian. 23 ian.
Cumparari de la clienti 53, 8 24,8 27,1 46,9
Vanzari catre clienti 44,7 28,4 28,1 27,9
Operatiuni interbancare 92,7 59,5 68,8 68,1